Cum a ajuns o femeie însărcinată, mama a șase copii, în spatele gratiilor? Totul a fost o eroare!
Porcha Woodruff, însărcinată în opt luni, se afla în fața casei sale și își pregătea copiii pentru școală. În acel moment șase polițiști au venit peste ea și au arestat-o. Totul s-a întâmplat în luna februarie a acestui an.
Totul a pornit de la o eroare dată de softul de recunoaștere facială. Sistemul ar fi identificat-o pe femeie drept principala inculpată a unui jaf armat și furt de mașini, infracțiuni grave în Statele Unite ale Americii.
„Am fost speriată. Mi-a fost frică. Copiii mei erau acolo și plângeau, iar eu eram blocată, pentru că mă întrebam ce voi face. Oamenii ăștia îmi spuneau că vor să mă aresteze și să mă ducă la închisoare pentru ceva despre care nu am niciun fel de idee”, a
mărturisit femeia.
A stat în arest 11 ore
Femeia însărcinată de 8 luni a stat 11 ore în arest până când a intrat în travaliu. În acel moment a fost eliberată și dusă la spital pentru a naște mai devreme decât ar fi trebuit.
Femeia a dat naștere unui copil sănătos, dar ea și avocatul ei au anunțat că vor da în judecată orașul și Poliția pentru arestare pe nedrept.
Aceștia spun că s-ar fi folosit de o fotografie a Porchei veche de opt ani atunci când au făcut comparația și recunoașterea.
Dosarul a fost închis din lipsă de probe, dar Porcha Woodruff a avut noroc, pentru că persoana jefuită nu a mai mers la audierile preliminare. Acuzațiile au fost retrase, lucru pe care l-a confirmat și un purtător de cuvânt al biroului procurorului din Waine County.
Astfel de sisteme denumite „ochiul dragonului”, sunt utilizate nu doar pentru a recunoaște, ci și pentru a depista pe fața persoanelor înclinații care duc spre comportamente periculoase.
Scandalul a luat amploare și șeful Poliției din Detroit, James White, a spus că acuzațiile creează îngrijorări, problema este luată foarte în serios și se vor avea loc investigații amănunțite.