Un deținut condamnat pentru omor a evadat ieri, în timp ce era transportat la o clinică medicală, pentru efectuarea unui control, în București.
Bărbatul a fost prins în Oradea, după câteva ore de căutări. Se pare că un rol important în prinderea bărbatului l-a avut un șofer pe TIR, potrivit informațiilor transmise de ebihoreanul.ro.
Cum a fost prins deținutul evadat?
În urmă cu o zi, un deținut a evadat în timp ce era transportat de la penitenciar la un control medical, în București. Deținutul, Meszaros Zsombor, era condamnat la o sentință de 18 ani de închisoare, pentru omor.
Bărbatul a fost dat în urmărire la nivel național. În câteva ore de la evadare, acesta ar fi ajuns la Oradea, unde a fost prins.
Evadarea bărbatului a avut loc în jurul orei 15:00, în București. Potrivit informațiilor transmise de ebihoreanul.ro, deținutul ar fi făcut autostopul pentru a se deplasa.
Se pare că deținul ar fi ajuns în localitatea Floreşti din judeţul Cluj, în jurul orei 01:00, în noaptea de marți spre miercuri. De aici, ar fi fost luat la ocazie de o femeie, spre Gilău.
Deținutul s-ar fi urcat apoi într-un TIR, cu care a ajuns la Oradea, în jurul orei 04:00. Aflat într-o benzinărie, deținutul ar fi încercat să abordeze un alt șofer de camion, care să îl ajute să se deplaseze.
Bărbatul evadat i-ar fi povestit șoferului că și el lucrează, la rândul lui, pe camion, și că i s-ar fi defectat autoturismul. Șoferul de camion l-a refuzat, spunându-i că pleacă într-o cursă externă.
După ce ar fi părăsit benzinăria, recunoscându-l pe deținut, șoferul de camion ar fi alertat autoritățile.
Potrivit aceleiași surse, deținutul ar fi fost prins la câțiva metri de locul unde fusese localizat de șoferul de camion.
Autortitățile fac cercetări pentru a afla traseul parcurs de Meszaros Zsombor.