Cum a murit Ion Luca Caragiale. Au trecut 110 ani de la trecerea lui în neființă
Cum a murit Ion Luca Caragiale. Marele dramaturg Ion Luca Caragiale a părăsit România în anul 1904, după ce a pierdut procesul de calomnie pe care l-a intentat împotriva lui Caion. Dezamăgit de hotărârea instanței de atunci, Caragiale a luat decizia de a se muta alături de familie în Germania.
Cum a murit Ion Luca Caragiale. Ion Luca Caragiale s-a născut în februarie 1852 la Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, și a murit pe 9 iunie 1912 la Berlin. Acesta a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Au trecut 110 ani de la trecerea în neființă a lui Ion Luca Caragiale
În 1904, Ion Luca Caragiale s-a auto-exilat alături de familia sa la Berlin. Decizia a venit în urma pierderii procesului împotriva unui publicist pe nume Caion, care l-a acuzat că a plagiat piesa „Năpasta”. Caragiale a părăsit țara scârbit și dezgustat de oameni și de atitudinea lor. La plecare acesta a rostit următoarele cuvinte: „Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea.”
Alexandru Vlahuță a încercat de mai multe ori să îl convingă să revină în țară, dar fără succes.
Dramaturgul îi răspundea lui Vlahuță, printr-o scrisoare în care scoate în evidență caracterul societății românești din acea perioadă.
„Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu.
M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul, viţii demne de compătimit, îi scria Caragiale lui Vlahuţă.
Anul în care Ion Luca Caragiale a decedat a fost unul solicitant pentru scriitor. În seara de 9 iunie 1912 scriitorul s-a retras în dormitor spunându-i soției sale că vrea să lucreze până târziu.
În anul în care s-a stins din viață Ion Luca Caragiale a fost nevoit să muncească mult pentru a-și putea întreține familia în Germania. Scria până târziu în noapte și călătorea mult. „Din ultimele călătorii s-a ales cu o răceală din pricina căreia are accese de tuse, iar fumatul le face şi mai dese”, arată biografii ultima perioadă din viaţa dramaturgului.
Cella Delavrancea se afla în clipa morții în casa familiei Caragiale de la Belin și a descris întregul moment în care soția scriitorului l-a găsit pe acesta fără suflare.
„Într-o dimineaţă, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică şi grea.
Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Uşa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearşaf, capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficşi. Îngrozită, soţia lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la uşă. Tăcerea o îngrijorase.
A deschis, a văzut, a ţipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neaşteptate? În ajun, seara, la masă, ne fermecase cu poveşti, proiecte şi voie bună. Nu ne mai tachinase pentru tendinţele noastre spre poezia cu metafore absurde, râsese de verva cu care declama Luki pastişuri compuse de el… Moartea îl atinsese rapid, fără şovăire, aşa cum desigur şi-o dorise, esenţă în spaţiu, verb fără adjectiv ”, povestește Cella Cella Delavrancea în volumul ”Dintr-un secol de viaţă”.
Trupul neînsufleţit al lui Caragiale nu a putut fi adus în ţară imediat după moartea scriitorului, pentru că ministrul Plenipotenţial al României din capitala Germaniei tocmai intrase în concediu. Rămăşiţele pământeşti au fost transportate de familie şi apropiaţi în cimitirul berlinez Schonenberg.
Pe data de 14 iunie 1912, rămăşiţele lui Caragiale au fost depuse într-un cavou al familiei, în prezenţa bunilor săi prieteni Delavrancea şi Vlahuţă, ajunși la Berlin. În toamna aceluiaşi an, rămăşiţele dramaturgului au luat drumul spre casă, un drum cu peripeții. Vagonul mortuar care îl aducea pe Caragiale în ţara natală a rătăcit două săptămâni prin Austria.
Vagonul mortuar a ajuns în Bucureşti pe 19 noiembrie 1912. Înmormântarea a avut loc pe 23 noiembrie 1912, atunci cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a făcut un ocol prin faţa Teatrului Naţional. Apoi, sicriul lui Caragiale însoţit de mii de bucureşteni, a mers la cimitirul Belu. La înmormântarea scriitorului au venit cei mai mari scriitori ai vremii şi buni prieteni ai dramaturgului, printre care se numărau, Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Delavrancea.
Delavrancea a ținut un discurs la înmormântarea lui Ion Luca Caragiale în care l-a numit „cel mai mare român din câţi au ţinut un condei într-o mână şi o torţă aprinsă în cealaltă”. În 1952, la aniversarea centenarului nașterii scriitorului, trupul său a fost exhumat și mutat pe Aleea Scriitorilor, lângă mormântul lui Mihai Eminescu.