Cum a plănuit Bianca moartea pedagogului de la Colegiul Vuia? Eleva a căutat pe internet cum poate fi angajat un asasin: ”O să vă scap de el”
Adolescenta care și-a înjunghiat pedagogul a plănuit totul în mare detaliu. Bianca, eleva premiantă ar fi recurs la gestul șocant din cauza unor avansuri, conform anchetatorilor.
Detalii de-a dreptul șocante ies la iveală, după ce o elevă și-a înjunghiat pedagogul în Bihor. Incidentul teribil a avut loc în dimineaţa de 27 noiembrie, anul trecut, la Colegiul Traian Vuia.
Scene înfiorătoare în biroul directoarei din Bihor
Deși Bianca le mai spusese colegilor și iubitului ei ce vrea să facă, aceștia nu au luat-o în serios, însă după cele întâmplate au rămas marcați pe viață.
Ceea ce ar fi deranjat-o cel mai mult pe tânără ar fi fost faptul că fusese chemată în biroul directoarei adjuncte, împreună cu părinţii, deoarece în seara de 23 noiembrie, după ora de culcare, unul dintre pedagogi i-a surprins iubitul ascuns în baia camerei. În timpul întâlnirii, fata a scos un cuţit din mânecă şi l-a înjunghiat în spate pe supraveghetor, chiar sub privirile mamei și ale directoarei.
Atunci, bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost grav rănit, el ajungând la spital, acolo unde a fost și operat de urgență. Chiar și în ziua de astăzi, pedagogul nu este vindecat complet, deoarece periodic trebuie să meargă la control, pentru ca medicii să se asigure că viața lui nu este pusă din nou în pericol.
"Pacientul este ţinut sub observaţie de chirurgul care l-a operat, vine pentru control şi pentru a-i fi schimbate pansamentele",
spune purtătoarea de cuvânt a Spitalului Judeţean, Lisa Crăiuţ.
Bianca, olimpica din clasa a X-a a făcut mărturisiri înfricoșătoare despre adevăratul motiv pentru care a recurs la gestul său, dar și despre cum a premeditat totul.
Adolescenta a spus că l-a atacat pe pedagog pentru că noaptea visase că acesta a râs când l-a acuzat de agresiune sexuală şi a făcut-o nebună în public. În dimineaţa următoare, coşmarul s-a adeverit, a informat Bihoreanul, care a consultat dosarul.
Mai mult, cu aproximativ o săptămână în urmă, ea ar fi căutat pe internet cum se comite o crimă, cum poate fi angajat un asasin, dar și ce substanţe chimice ar putea fi folosite pentru ca un om să fie otrăvit.
Totodată, în istoricul căutărilor s-au regăsit și pozele cu cuțite și persoane ucise.
La aceste acuzații, Bianca a spus că a acționat de fapt într-un moment de emoţie, pentru că simțea că va face un atac de panică.
Eleva și-a înștiințat și o prietenă că îi va scăpa de pedagog, pe care nu îl mai suportă.
"O să vă scap de el",
a spus tânăra. Și iubitului său i-ar fi prezentat o variantă.
"Mi-a zis că a încercat să o abuzeze, că i-a pus mâna pe picior şi pe alte zone intime, însă nu a reuşit şi i-a dat o pastilă ca să adoarmă", a mărturisit băiatul.
După cele întâmplate familia adolescentei a depus o plângere penală împotriva pedagogului, pentru agresiune sexuală. Bianca a cerut să fie eliberată, deoarece nu prezintă un pericol, însă magistraţii care o judecă i-au respins toate cererile.