Una dintre întrebările la care anchetatorii nu au oferit până acum un răspuns este când a reușit Gheorghe Dincă să trasporte trupul neînsuflețit al Alexandrei până la râul Olt.
Curtea criminalului are două intrări
Criminalul din Caracal le-a spus polițiștilor că a ucis-o pe fată joi, după ce a descoperit că aceasta a apelat la numărul de urgență 112.
Pe de altă parte, joi spre vineri, începând cu ora 3, polițiștii au fost la poarta lui Dincă și au așteptat să primească acordul procurorului pentru a începe percheziția. Ei spun că luminile erau stinse și nu au observat nici o mișcare în curtea suspectului.
Excluzând varianta că ucigașul a aruncat trupul Alexandrei în râu ziua în amiaza mare, rămân câteva ore de la venirea nopții până la sosirea polițiștilor în care Dincă să fi scăpat de cadavru. Există totuși și o altă variantă, în care Gheorghe Dincă a făcut nevăzut trupul Alexandrei chiar de sub ochii polițiștilor. Cum se putea petrece acest lucru? Ei bine, curtea casei acestuia este una uriașă, de circa 3.000
mp și are o a doua ieșire la o stradă secundară. Această ieșire a fost folosită de soția lui Dincă, venită la recostituire, pentru a evita furia oamenilor adunați în fața casei. De asemenea, informația apare și în anunțul postat chiar de Dincă la mjlocul lunii iulie în care scotea la vânzare proprietatea. Astfel, pe site-ul de mică publicitate scrie negru pe alb că la adresa la care locuia Dincă există o a doua intrare, pe o altă stradă.
În comunicarea publică, poliția din Caracal a vorbit despre faptul că agenții care au supravegheat casa au stat în fața imobilului de pe strada Craiovei nr 169, nu și în spate. Asta i-a oferit criminalului oportunitatea și timpul de a scoate trupul fetei și de a-l arunca în râul Olt.