Alexandru Arsinel (77 de ani) este manager al Teatrului "Constantin Tanase", dar functia nu il impiedica sa incaseze si o pensie de 40.176 de lei, la care se adauga cea incasata ca revolutionar, de 36.441 de lei. In total, veniturile totale din pensii ale lui Arsinel sunt de 76.617 lei, adica 6.384 de lei pe luna. Recent, Arsinel a acordat un interviu revistei "Omenia", fiind intrebat cum se poate trai cu o pensie de 800 de lei, pe care o primesc circa 2,3 milioane de batrani.

"Da, se poate. Dacã ei trãiesc înseamnã cã se poate”, a replicat Arsinel.
„Problema este cum se trãieşte cu aceşti bani? Aceşti oameni nu mai au liniştea zilei de mâine, nu se pot relaxa o clipã. Imaginaţi-vã un dialog: “Draga mea, hai sã mergem la un film sau la un spectacol de teatru”. Apoi stã şi socoteşte transportul, metroul, douã bilete…”N-ar fi mai bine sã luãm un kilogram de carne?” Asta este situaţia acestor pensionari. Sper doar cã frecuşul dintre opoziţie şi putere sã nu ducã la puseuri de mizerie mult mai mari, mai ales cã suntem o ţarã foarte vizatã de primejdii”, a comentat actorul, care a vorbit si ce ar trebui sa faca pensionarii pentru a se bate pentru drepturile lor: "Dacã s-ar organiza, şi-ar impune punctele de vedere. Persoanele vârstnice trebuie sã-şi aleagã în frunte oameni care sã se batã cu adevãrat pentru ei, nu sã mimeze cã se luptã pentru pensionari.
Ei reprezintã o forţã formidabilã. Ştiţi ce înseamnã un million de pensionari din cei cinci milioane câţi suntem? N-ar crâcni unul în faţa noastrã, a pensionarilor. Sã nu se resemneze! Ştiţi câte s-ar putea face pentru ei, câte case de odihnã, sanatorii etc.? I-am obliga pe guvernanţi, pentru cã reprezentãm o forţã votantã şi determinantã. Asta ar trebui sã facã, sã lupte”.

 

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

 

.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si