In articol:
Moartea lui Silviu Prigoană a venit ca un fulger pentru toți care l-au cunoscut. Afaceristul, în vârstă de 60 de ani, a murit după ce a suferit un infarct miocardic la un restaurant din Brașov, pe data de 12 noiembrie.
Fosta sa soția, Adriana Bahmuțeanu, a fost printre persoanele care au rămas șocate de moartea lui Prigoană.
Pe lângă șocul provocat de moartea lui Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a mai suferit un șoc când a aflat că acesta a fost înmormântat. Aceasta a declarat că a aflat de îngroparea lui Silviu Prigoană din presă, pentru că fiii acestuia nu vor să comunice cu ea. Cu toate acestea, Adriana Bahmuțeanu a declarat că înțelege decizia băieților dacă aceasta a fost dorința lui Silviu Prigoană.
Am primit de la colegii din presă acest comunicat. Înțeleg că a fost trimis către toate redacțiile din România. Ce să vă spun... sunt în stare de șoc. Doare la fel de tare cum doare și vestea că Silviu Prigoană a murit. Nu-mi vine să cred. Copiii nu vor să îmi răspundă la întrebarea dacă au fost sau nu la înmormântare azi-noapte, în cimitir. Mi se pare oricum un scenariu de filme horror, dar dacă asta a fost dorința defunctului trebuie să o respectăm,
Adriana Bahmuțeanu, despre înmormântarea lui Prigoană și a fiului lor
Adriana Bahmuțeanu consideră că Silviu Prigoană a dorit să fie înmormânt precum cei doi și-au îngropat copilul, pe Darius, în urmă cu 15 ani.
Cred că s-a făcut aceeași regie pe care am făcut-o acum 15 ani, când bebelușul nostru de doar 3 săptămâni nu a mai rezistat și s-a dus la ceruri. Atunci am făcut o regie, în sensul că am scos sicriul cu o mașină, l-am transferat într-o altă mașină care a ieșit pe o altă poartă, tocmai ca să evităm faptul că la ușa spitalului erau foarte mulți jurnaliști și am dorit să avem o înmormântare ferită de ochii presei și, mai ales, să nu știe nimeni unde este înmormântat copilul nostru pentru că ne feream de vandali, de oameni cu rele intenții și ne-am dorit o înmormântare discretă.
Dar la vremea respectivă s-a făcut o ceremonie religioasă, a fost un preot, ba mai mult, copilașul nostru a fost botezat la spital. În mod sigur Silviu Prigoană a ținut cont de această regie pe care eu am conceput-o acum 15 ani.(...) A fost cumplit de greu în acea perioadă și din acest motiv am dorit să păstrăm discreția, dar mă întreb acum, în aceste momente, ce o fi în inima și în sufletul copiilor mei pentru că eu cred că așa este normal, omenește și creștinește ca atunci când moare un părinte, iar un părinte rămâne în viață, părintele supraviețuitor să poată să fie alături de copii, a mai declarat Adriana Bahmuțeanu.
Citeste si: Cine este Sfântul Andrei și de ce este numit APOSTOLUL românilor- radioimpuls.ro
Adriana Bahmuțeanu a declarat că nu poate sta lângă cei doi copii pe care îi are cu Silviu Prigoană. Aceasta se luptă pentru a putea fi lângă ei în aceste momente grele, dar accesul la băieți îi este interzis de fii majori ai lui Prigoană.