După câteva ore, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, sub coordonarea procurorilor DIICOT Buzău, i-au depistat pe proxeneți. Este vorba despre doi bărbați, din municipiul Constanța, bănuiți de trafic de persoane.

Din cercetări a reieșit că, la data de 30 iulie 2019, în jurul orei 15.00, cei doi ar fi lipsit de libertate o femeie, de 30 de ani, prin folosirea de violențe fizice și verbale, în timp ce aceasta se afla pe centura municipiului Constanța și ar fi transportat-o cu un autoturism în municipiul Râmnicu Sarat, în scopul exploatării sexuale.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Cei doi, de 24 și 40 de ani, ar fi cazat victima la o pensiune, după care ar fi transportat-o în zona unei stații Peco, unde aceasta ar fi întreținut relații sexuale contra cost cu două persoane, banii fiind însușiți de unul dintre bărbați.

În cursul dimineții, de 31 iulie 2019, în jurul orei 09.00, cei doi ar fi transportat victima în aceeași zona din seara precedentă, în scopul ca aceasta să practice prostituția în folosul lor, dar femeia a abordat un echipaj de poliție și a reușit să scape.

La data de 1 august 2019, față de cei doi a fost luată măsura reținerii de către procurorul de caz, urmând a fi prezentați Tribunalului Buzău, cu propunere de arestare preventivă. La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si