Noul Penitenciar de la Baia Mare va avea o sală de spectacole, bibliotecă, dar și o bază de auto-gospodărire, unde deținuții vor putea să își gătească sau să își spele rufele.

Citește și: Fostul edil din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, primele declarații din arest. Care este strategia pe care acesta o adoptă pentru a scăpa de închisoare

Aici ar putea fi "cazat" și fostul edil din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, dacă autoritățile din România vor convinge instanțele din Germania să accepte cererea de extrădare.

La sfârșitul anului trecut, secretarul de stat Bogdan Ilea a vizitat lucrările de la noul pavilion al Penitenciarului Baia-Mare, unde vor fi realizate peste 400 de noi spații de detenție.

”420 de noi spații de detenție vor fi realizate în cadrul proiectului derulat prin mecanismul Financiar norvegian- programul corecțional. Ministerul Justitiei își asumă continuarea investițiilor pentru asigurarea unor condiții adecvate de detenție", a transmis la acel moment Ministerul Justiției.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Cum arată penitenciarul de lux care se construiește în Baia Mare

Cum arată penitenciarul de lux care se construiește în Baia Mare

[Sursa foto: Facebook]

Cum arată penitenciarul de lux care se construiește în Baia Mare

Potrivit autorităților, noul pavilion este "cel mai important obiectiv de infrastructură pe fonduri externe nerambursabile” aflat în execuție la Administrația Națională a Penitenciarelor.

Secretarul de stat a făcut câteva precizări după vizita în Baia Mare: ”condamnatii definitiv care se sustrag executarii si se afla in „vizita” in spatiul UE sau tari terte, nu au motive sa se ingrijoreze, deoarece au si vor avea in continuare, in penitenciarele române, cele mai bune conditii”, potrivit ZiarMM.

Ce este Proiectul Correctional al Administrației Penitenciarelor

Administrația Națională a Penitenciarelor, în parteneriat cu șase instituții din România și cinci entități norvegiene, gestionează proiectul Correctional în valoare de 31 milioane euro.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Proiectul Correctional își propune îmbunătățirea capacității sistemelor corecționale (penitenciar și probațiune) de a asigura servicii de reintegrare persoanelor condamnate (deținuți, foști deținuți și persoane aflate sub supravegherea serviciilor de probațiune), prin implementarea principiului norvegian „seamless” (fără întrerupere) și prin investiții în dezvoltarea capitalului uman.

Rezultate așteptate, structurate în 4 arii majore, potrivit ANP.ro:

1. Înființarea unor centre corecționale pilot și a unor locuri noi de detenție în conformitate cu standardele UE, cu scopul de a aplica principiul „seamless”

  • Vor fi create 1.160 locuri noi de deținere prin înființarea a 4 centre corecționale pilot: Baia Mare (420), Botoșani (320), Vaslui (210) și Târgu Mureș (210);
  • Vor fi dezvoltate 6 instrumente noi /ajustate în domeniul reintegrării sociale (programe și metodologii) care vor contribui la aplicarea principiului „seamless”; 1.100
    deținuți (grup țintă) vor fi supuși pilotării noilor instrumente în centrele corecționale pilot;
  • Vor fi evaluate tendințele populației penitenciare și de probațiune, va fi dezvoltată o metodă de calcul/determinare a ratei recidivei și o analiză comparativă a metodelor folosite de alte sisteme corecționale pentru calcularea ratei recidivei;
  • Vor fi analizate 5 procese existente în domeniul siguranței deținerii și regimului penitenciar și vor fi elaborate recomandări pentru îmbunătățirea acestora;
  • 252 deținuți vor fi calificați în centrele corecționale pilot în vederea creșterii angajabilității;
  • 700 deținuți, inclusiv de etnie romă, dar și alte categorii cu risc de excluziune socială, vor participa la evenimente de conștientizare referitoare la diversitatea culturală;
  • 160 deținuți și foști deținuți vor avea asigurate servicii în vederea reintegrării în centrele multifuncționale.

2. Instruirea personalului din serviciile corecționale și îmbunătățirea proceselor educative și a infrastructurii

  • Va fi dezvoltată infrastructura la SNPAP Târgu Ocna în vederea îmbunătățirii proceselor educative;
  • Va fi efectuată o diagnoză organizațională și un studiu privind riscurile profesionale la nivelul serviciilor penitenciare și de probațiune, care se vor finaliza cu câte un raport de evaluare cuprinzând aspecte constatate și recomandări;
  • Vor fi redefinite procesele de recrutare și selecție a personalului de penitenciare și probațiune;
  • Vor fi îmbunătățite instrumentele de evaluare anuală, metodele de dezvoltare a abilităților( coaching, mentoring, tutoring, supervizare etc.), politicile de staffing (alocare a personalului pe posturi) în domeniul HR;
  • 2872 membri ai personalului din penitenciare, probațiune și alți practicieni/specialiști vor fi pregătiți în diferite subiecte relevante (ex. programul motivațional, prevenirea/diminuarea stresului ocupațional, coaching, mentoring, dezvoltarea abilităților de a gestiona persoanele cu afecțiuni mentale, managementul emoțiilor, aplicarea măsurilor și sancțiunilor comunitare etc.);
  • 306 membri ai personalului din penitenciare și probațiune vor fi pregătiți în management/leadership;
  • 680 membri ai personalului din penitenciare și probațiune vor fi pregătiți în consiliere cu privire la asistența socială, asistența socială a persoanelor condamnate și înțelegerea diversității culturale a persoanelor vulnerabile, inclusiv a persoanelor de etnie romă și a altor categorii supuse riscului de excluziune socială.

3. Îmbunătățirea comunicării în serviciile corecționale

  • Vor fi evaluate instrumentele de comunicare interne și externe folosite în serviciile penitenciare și de probațiune;
  • Va fi efectuat un studiu cu privire la percepția publicului referitoare la procesele de comunicare în sistemul penitenciar;
  • Vor fi efectuate două cercetări cu privire la reflectarea serviciilor penitenciare și de probațiune în mediul online;
  • Va fi elaborat un proiect de strategie de comunicare și un plan de acțiune pentru serviciul de probațiune;
  • Vor fi pregătiți 146 membri ai personalului din penitenciare și probațiune în comunicare publică;
  • Vor fi organizate 43 de evenimente de tipul porțile deschise pentru promovarea rolului probațiunii în aplicarea măsurilor și sancțiunilor comunitare.

4. Îmbunătățirea intervențiilor și a condițiilor de lucru în serviciile de probațiune

  1. Vor fi înființate 4 comitete directoare locale pentru o mai bună executare a muncii neremunerate în folosul comunității;
  2. Vor fi organizate 10 mese rotunde, cu scopul promovării mecanismelor de cooperare între serviciile de probațiune, autoritățile centrale și locale și societatea civilă, în vederea sprijinirii reintegrării sociale a persoanelor condamnate, centrate pe populația de etnie romă și alte categorii supuse riscului de excluziune socială;
  3. Vor fi îmbunătățite procesele de inspecție și metodologia aferentă sistemului de probațiune;
  4. Va fi actualizat instrumentul electronic privind evaluarea riscului de recidivă SERN;
  5. Vor fi dezvoltate 8 programe de intervenție pentru categoriile speciale de persoane condamnate aflate sub supravegherea serviciilor de probațiune, dintre care 4 vor fi centrate pe populația de etnie romă sau alte categorii supuse riscului de excluziune socială;
  6. Vor fi îmbunătățite condițiile și spațiile de muncă din 28 de locații ale serviciilor de probațiune și vor fi asigurate echipamente și dotări pentru toate cele 42 de servicii de probațiune și sediul central DNP.

Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si