In articol:
- Un elev cu media 1,97 la liceu a primit bursă de merit
- Încă un elev dovedește că bursa de merit se poate lua cu media sub 5
Doi elevi din România au reușit performanța de a primi bursă pentru „merite deosebite la învățătură” cu mediile 1,97, respectiv 4,59 la liceu.
Potrivit noilor modificări privind acordarea burselor din cadrul Legii Educației, elevii cu medii sub 5 pot primi bursă de merit dacă se află în primii 30% din clasa lor.
Noua metodologie-cadru prevede ca elevii care se află în această poziție să primească bursa de merit indiferent de media lor generală anuală din anul școlar anterior. Valoarea bursei de merit este de 450 de lei lunar.
Un elev cu media 1,97 la liceu a primit bursă de merit
Un elev de la Liceul Tehnologic Agricol Bărcănești se află printre primii 30% din clasa lui, în urma rezultatului obținut la Evaluarea Națională.
Directoarea liceului unde băiatul este elev a explicat motivul pentru care tânărul primește o bursă de merit. Totul se datorează metodologiei-cadru!
„Este un elev de la profesională. A intrat cu media 1,97 și s-a încadrat să primească această bursă de merit, potrivit metodologiei – cadru. Avem, la noi în liceu, 46 de elevi care primesc această recompensă în bani. Noi aplicăm legea în forma în care este ea, indiferent de cât de normală sau nu este o astfel de situație ”,
Încă un elev dovedește că bursa de merit se poate lua cu media sub 5
În continuarea situației prezentate anterior, un elev de la un liceu din Ploiești primește, de asemenea, bursă de merit. Tânărul are media 4,59 și cu toate acestea este recompensat exact ca un elev cu rezultate maxime.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
„ Avem copii, la liceu cu media 9,86. Coborâm lista și ultima medie, la profesională, a unui elev care primește anul acesta bursă de merit e 4,59. Vorbim de acele cazuri de elevi admiși la liceu cu note la Evaluarea Națională de 2 și 3 ”, a declarat directorul Liceului Tehnologic „Elie Radu”.
Metodologia de acordare a burselor a fost schimbată în cursul anului curent, iar Ministerul Educației a menționat la începutul anului școlar 2023-2024 că acesta va aduce „o schimbare de paradigmă” în ceea ce privește acordarea de burse școlare.