Alina Apostol, o tânără de 32 de ani din București a fost arestată în provincia Fujian din estul Chinei în data de 21 decembrie 2017. Aceasta ar fi fost acuzată de fraudă cu cardul de credit. În momentul de față, românca suferă enorm și este supusă unor condiții greu de imaginat în închisoare, fapt pentru care cere ajutor disperat autorităților române pentru a o salva.

Părinții Alinei imploră statul să o aducă pe fiica lor acasă

Marius Balo, teologul clujean care a fost închis timp de 8 ani de zile în China comunistă, în anul 2014 pentru o presupusă infracțiune de complicitate la fraudă contractuală își dorește să o ajute pe româncă să se întoarcă acasă.

”M-am întors acasă în urmă cu un an și jumătate și astăzi doresc să vă vorbesc despre un alt cetățean român, o tânără din București care suferă în continuare, întemnițată acolo fără ca statul român să facă ceva pentru ea. După un an și jumătate de arest preventiv, timp în care a fost torturată psihic în fiecare zi și forțată să trăiască în condiții pe care noi, oamenii de rând ai unei țări civilizate nu ni le putem imagin, Alina este condamnată pe nedrept în data de 15 iulie 2019 la 13 ani și jumătate de închisoare și înregimentată în sistemul odios de muncă forțată al închisorilor chinezești. Mai are de executat aproape 8 ani de zile, atât cât am pătimit eu în închisorile chinezești.

Sunt convins că nu va supraviețui”, a explicat acesta în exclusivitate pentru stirilekanald.ro.

Alina Apostol

Alina Apostol, româncă închisă în China și acuzată de fraudă cu cardul de credit.

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

Citește și: Lucian Burdujan, fostul fotbalist al Rapidului, în vârstă de 39 de ani a fost dat dispărut de Poliția Română

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Alina era traducătoare într-o firmă condusă de trei persoane, un cetățean chinez, un român și un turc. Marius a povestit că a fost contactat chiar de tatăl ei, care i-a povestit întreaga poveste a singurului său copil. Marius Balo a fost vizibil marcat de acest caz, fapt pentru care cere respectuos ajutor din partea Ministerului Justiției. 

”Mi-a trimis fotografii, acte și sentința de condamnare. Am înlemnit citind fraze aproape identice cu cele din propria mea sentință. O farsă de proces și o sentință monstruoasă, echivalentă în România cu o condamnare pe viață. Pentru nimic. I-am spus că singura șansă a Alinei de a supraviețui este ca toate aceste informații să fie făcute publice, iar presa și societatea să pună presiune pe Ministerul Justiției pentru a o transfera acasă. Exact așa s-a procedat în cazul meu și în doar trei luni de zile transferul meu în țară a fost aprobat de autoritățile chineze. Alina suferă acolo mai bine de cinci ani fără să o ajute nimeni”, a spus românul. 

Marius Balo face greva foamei până când Ministrul Alina Gorghiu va lua act de situația Alinei Apostol 

Marius a povestit că el crede că Alina trece prin momente cumplite, mai ales că este forțată, chiar și atunci când sună acasă la familie să vorbească în limba engleză.

Totodată, fostul profesor, susține că Ministerul Justiției continuă să nu facă nimic pentru Alina, căutând scuze și pretexte. Mai mult, familiei i-ar fi fost cerută suma de aproximativ 50.000 de euro pentru ca Alina să fie adusă acasă.

”Ministrul Cătălin Predoiu nu făcuse nimic nici pentru mine cu toate că transferul meu fusese aprobat și trebuia doar să fiu adus acasă. Nu a făcut nimic nici pentru ea, cu toate că pentru a o aduce acasă ar fi trebuit doar să urmeze pașii pe care i-a făcut în cazul meu deținătoarea portofoliului Ministerului Justiției din 2019, Doamna Ana Birchall. Până acum, Ministrul Justiției a remis un comunicat de presă în care invoca drept motiv în calea transferului o amendă în cuantum de 400,000 yuani chinezești, sumă pe care Alina ar trebui să o achite pentru a fi eligibilă pentru transfer. A invocat această situație cu o asemenea gravitate de parcă statul român stă în 50,000 de euro. Oricum, tatăl Alinei a vândut apartamentul fetei din București și este pregătit să plătească amenda”, a mai precizat Marius Balo.

Marius Balo

Marius Balo este românul întemnițat în China timp de 8 ani de zile.

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

Citește și: S-a dat verdictul în cazul infirmierului care acum 2 ani a bătut până la moarte un bătrân. Individul, fost angajat al unui centru din Prahova, ar putea sta 7 ani în spatele gratiilor

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

În cazul său, însă, Marius a spus că doamna Ministru a chemat-o pe Ambasadoarea Chinei în România pentru consultări consulare la MAE, așadar ar trebui procedat la fel și acum. De altfel, tatăl ei a încercat disperat să obțină o audiență la noul Ministru, însă, în zadar.

”Ea este întemnițată într-o altă provincie și aud de la tatăl ei că leșină, câteodată de două sau de trei ori pe lună, pentru că nu are ce să mănânce. Eu m-am hotărât ca începând de pe 1 noiembrie 2023, să încep un post negru, timp în care voi bea doar apă.  Sunt hotărât să continui acest demers extrem până în momentul în care Doamna Ministru Alina Gorghiu va lua act de situația Alinei Apostol”, explică românul.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si