Anvelopele noi rezistă mai mult dacă ştii cum să ai grijă de ele. Şi, din moment ce banii pe care îi dai pentru a achiziţiona aceste cauciucuri nu sunt deloc puţini, trebuie să înveţi cât de bine poţi cum să ai grijă de anvelope. Astfel, chiar dacă ai cauciucuri pentru remorcă, maşină normală sau Jeep, maniera în care ai grijă de ele îţi va asigura sau nu o durată de viaţă a acestora mai lungă.
Asigură-te că sunt bine echilibrate
Această operaţiune este foarte importantă pentru cauciucuri pentru că de ea depinde viaţa acestora.
Verifică presiunea în mod regulat
Specialiştii recomandă să verifici presiunea din cauciucuri atunci când pneurile sunt reci şi cel puţin o dată pe lună. Iar motivul este acelaşi. O presiune potrivită în anvelope măreşte durata lor de viaţă. Dacă nu ştii exact cum să procedezi, poţi găsi date concrete despre presiune în cartea tehnică a maşinii, pe pliantul producătorului, pe rama portierei stânga sau în zona de acces a rezervorului.
Verifică periodic uzura pneurilor
Uzura pneurilor poate fi verificată atunci când verifici presiunea. Dacă asta se întâmplă la scurt timp după ce ţi-a cumpărat anvelope, atunci înseamnă că acestea nu au fost la calitatea promisă şi ai nevoie de ajutorul unui mecanic priceput. Uzura cauciucurilor are directă legătură cu tracţiunea şi cu aderenţa. Totodată, trebuie verificată şi alinierea pneurilor. Asta trebuie să faci imediat dacă simţi că maşina a lovit ceva pe drum.
Înlocuieşte toate anvelopele în acelaşi timp
Deşi este destul de costisitor, încearcă să înlocuieşti toate cauciucurile în acelaşi timp. Este o metodă mult mai sigură de a-ţi garanta că anvelopele pleacă de pe picior de egalitate şi se vor uza relativ la fel în timp. În cazul în care, de exemplu, vrei să schimbi doar două cauciucuri, este recomandat să le amplasezi pe cele noi pe axul din spate pentru că, spun specialiştii, în acest fel vei avea parte de aderenţă mai bună în condiţii de drum dificil, având în vedere că partea din spate nu este conectată la direcţie. Şi dacă e cazul să cumperi anvelope noi, este vital să cumperi unele de calitate. Asta nu înseamnă neapărat mărci cunoscute de anvelope, ci anvelope potrivite pentru maşina sau pentru sezonul în care te afli. Binenţeles, înainte de a le cumpăra, verifică anvelopele. Trebuie să te uiţi la forma lor şi la eventualele imperfecţiuni de pe suprafaţa acestora.
Fii atent cum conduci
E normal ca fiecare om să aibă stilul lui de a-şi conduce maşina, însă, pe cât posibil, evită viteza sau manevrele care pot fi dăunătoare pentru cauciucuri. O manieră de condus impulsivă duce la o presiune în plus pe pneuri şi le reduce durata de viaţă, ca să nu mai spunem de risipa de combustibil.