In articol:
- Oricine se poate înscrie în programul Rabla pentru electrocasnice, atâta vreme cât îndeplinește toate condițiile de mai jos:
- Cum îți cumperi o mașină de spălat rufe, un aparat de aer condiționat sau un frigider
Ministerul Mediului a dat startul programului Rabla pentru electrocasnice, prin care românii pot să-și înlocuiască electrocasnicele vechi cu unele noi, performante și eficiente energetic.
- codul numeric personal;
- numele;
- inițiala tatălui;
- prenumele;
- județul;
- localitatea;
- adresa;
- numărul cărții de identitate/buletinului;
- data eliberării cărții de identitate/buletinului;
- codul poștal;
- adresa de e-mail;
- numărul de telefon.
După completarea datelor de identificare, beneficiarul va bifa mai multe câmpuri predefinite, prin care îți va oferi acordul pentru prelucrarea datelor și va declara, pe proprie răspundere, că nu are datorii la stat și că va oferi la schimb un electrocasnic vechi pentru fiecare produs nou achiziționat prin intermediul programului.
Oricine se poate înscrie în programul Rabla pentru electrocasnice, atâta vreme cât îndeplinește toate condițiile de mai jos:
- este persoană fizică cu domiciliul în România;
- nu are obligaţii restante la bugetul de stat și nici la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la data achiziţionării echipamentelor electrice și electronice (EEE);
- are minimum 18 ani împliniţi în momentul înscrierii în aplicația informatică;
- deține un buletin/carte de identitate valabil/valabilă în momentul înscrierii în program;
- se obligă să predea un deșeu de echipamente electrice și electronice (DEEE);
- își dă acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora către terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situații și statistici.
Fiecare român interesat să se înscrie în programul Rabla pentru electrocasnice va putea să primească maximum trei vouchere (pentru echipamente diferite), în valoare totală de cel mult 1.000 de lei. De asemenea, doritorii vor putea să-și achiziționeze EEE cu clasa minimă de eficiență energetică A++.
Programul vizează cumpărarea următoarelor produse electrocasnice: mașini de spălat rufe, aparate de aer condiționat, frigidere, combine frigorifice și lăzi frigorifice. Un voucher primit va avea o valoare de 200, 300 sau 400 de lei:
- 200 de lei pentru mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;
- 300 de lei pentru mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;
- 300 de lei pentru aparate de aer condiționat cu eficienţa energetică la răcire A+++/A++;
- 300 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A++;
- 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A+++.
Cum îți cumperi o mașină de spălat rufe, un aparat de aer condiționat sau un frigider
Dacă alegi să te înscrii în programul Rabla pentru electrocasnice, ești acceptat și primești un voucher ca să-ți cumperi un obiect nou, o să fie nevoie să parcurgi etapele de mai jos:
- mergi într-unul dintre magazinele companiilor partenere;
- oferă voucherul și plătește diferența;
- primești acasă noul aparat electrocasnic și îl oferi la schimb pe cel vechi.
Oricine participă în program este obligat să ofere la schimb un electrocasnic echivalent cu cel achiziționat și, de asemenea, nu poate să cumpere mai mult de un produs din fiecare categorie.
Programul are un buget de 20 de milioane de lei și va fi activ până la epuizarea tuturor celor 60.000 de vouchere disponibile. Programul urmează regula primul venit, primul servit.
Altex si Media Galaxy, cei mai importanti retaileri de electronice și electrocasnice din România, au anunțat că se alătură programului lansat de Ministerul Mediului, iar clienții vor putea cumpara produsele preferate, la prețuri foarte bune.
Altex impreuna cu Media Galaxy influențează puternic piața de electronice și electrocasnice din România, oferind clienților săi produse de top, adecvate nevoilor fiecărui consumator, precum și soluții de finanțare accesibile.