Cum să ne ferim de gripă? Sfaturi practice ca să nu ajungem la spital
În această perioadă, gripa este una dintre cele mai întâlnite afecţiuni, motiv pentru care, deja, spitalele intră în catrantină şi modifică programul vizitatorilor.
Cu toate acestea, răspândirea gripei este greu de înpiedicat, mkotiv pentru care medicii fac o serie de recomandări cât se poate de serioase cu privire la metodele de prevenţie ale bolii care, deja, în România, a condus la moartea a nouă persoane.
Gripa este o boală acută, contagioasă, produsă de virusul gripal. Sezonul rece favorizează îmbolnăvările şi epidemiile de gripă (iarna, începutul primăverii). Gripa se transmite pe cale aeriană, atât în mod direct (prin tuse sau strănut) cât şi indirent (prin obiecte proaspăt contaminate: batistă, prosop, veselă etc).
Cu toate că unele infecţii pot fi foarte uşoare, persoanele bolnave de gripă au unele sau toate dintre următoarele simptome: febră, durere de gât, secreţii nazale, tuse seacă, oboseală, durere de cap, dureri musculare. Puteti recunoaşte o viroză respiratorie alta decât gripa, dupa debutul mai lent al bolii (începe uşor cu usturimi în gat, nas înfundat, dureri de cap) cât şi după evoluţia mai uşoară a bolii. Aceste forme de viroze respiratorii (răceala) sunt cauzate de alte virusuri respiratorii (adenovirus, virus sinciţial re spirator, virusuri paragripale etc.).
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a luat măsuri preventive împotriva gripei, decizia fiind luată din cauza faptului că, în această perioadă, apar tot mai multe cazuri de infecţii respiratorii. Astfel, accesul celor care nu sunt internaţi în spital a fost limitat, programul de vizită fiind redus la două ore pe zi pentru secţiile clinice şi la o oră pe zi pentru secţiile cu risc crescut, precum Terapie Intensivă şi Neonatologie. De asemenea, este permis accesul unui singur vizitator la un pacient.
"Aceste măsuri sunt luate pentru a-i feri pe pacienţii noştri aflaţi deja în suferinţă şi internaţi în secţiile clinice ale SUUB să contacteze în plus o infecţie virală cu tulpini severe de Haemophilus influenzae care ar putea să le înrăutăţescă starea de sănătate şi să influenteze în sens negativ tratamentul fiecăruia. De asemenea, facem apel către cei care au rude internate, în această perioadă şi care doresc să le viziteze, să respecte acest program şi, în momentul vizitei, să acorde o atenţie deosebită echipării corespunzătoare cu: halat de unică folosinţă, bonete, botoşi, mască facială şi să se dezinfecteze pe mâini folosind dezinfectantele.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Acestea cât şi echipamentele de protecţie mai sus menţionate se găsesc la intrarea în fiecare secţie din spitalul nostru. Le mulţumim tuturor pentru înţelegere şi îi asigurăm că aceste măsuri sunt luate în scop preventiv, atât pentru pacienţi cât şi pentru aparţinătorii lor, sănătatea fiind cea mai importantă pentru noi toţi", a declarat dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.