Cum să te pregătești pentru postul negru din Vinerea Mare

Cum să te pregătești pentru postul negru din Vinerea Mare. Credincioșii se află în plin post al Paștelui începând cu data de 27 februarie 2023, ultima zi fiind chiar după Învierea Domnului, pe 16 aprilie 2023.

Cum să te pregătești pentru postul negru din Vinerea Mare. În doar două zile urmează postul negru din Vinerea Mare. Ce presupune acesta și cum trebuie să se pregătească credincioșii?

Ce presupune postul negru și care sunt regulile acestuia

Postul negru este cunoscut ca fiind cel mai aspru post. Acesta presupune abținerea de la mâncare pe tot parcursul timpului cât alegi să postești. Postul negru se referă la înfrânarea totală a trupului de la pofte și plăceri. De asemenea, înfrânarea semnifică alungarea gândurilor cu păcat și a relelor față de cei din jur, dar și față de noi înșine. 

Citește și: Sâmbăta Mare 2023. Ce nu ai voie să faci în această zi?

Atunci când credincioșii aleg să țină post negru, nu trebuie să doarmă, deoarece Diavolul va râde pentru că își ușurează povara.

Pentru a posti negru, este nevoie de o binecuvântare a unui duhovnic, o îndrumare și acord. Mulți credinicioși aleg să facă acest lucru din proprie inițiativă. Atunci când credincioșii aleg să țină post, nu trebuie să mănânce nimic, ci doar să bea apă. Mai mult de atât, în următoarea zi în care nu mai țin post negru, trebuie să mănânce o masă fără ulei.

Cum să te pregătești fizic și mental pentru postul negru din Vinerea Mare

Înainte de a ține postul din Vinerea Mare, este foarte important să mâncăm mai puțin ca de obicei în zilele precedente. Putem renunța la masa de seară și să alegeam să bem doar apă. Înainte de a începe să postim, este foarte important să mâncăm hrană ușoară, cum ar fi supe, salate, sucuri de fructe, fără carne și făinoase. Mai mult de atât, hidratarea se începe din această zi.

Din punct de vedere mental, este foarte important să ne dorim cu adevărat să ținem acest post, deoarece trebuie ținut serios și cu multă asumare. Este foarte important să ne abținem și de la a gândi lucruri negative, deoarece postul fără mâncare nu este suficient. Trebuie să ne abținem de la răutăți și să nu ne facem anumite pofte.

Citește și: Când se trece pe sub masă înainte de Paște? Obiceiul din Săptămâna Mare

Mai mult de atât, este important să nu ne abatem de la această acțiune și să încercăm să ne stăpânim pe noi înșine pentru a reuși să ținem post pe tot parcursul zilei. Acest lucru ne va aduce cu siguranță multă satisfacție spirituală.


Editor web

Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.

Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.

Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.

”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”

Îți Recomandăm Și...
Parteneri