In articol:
Cum se prepară cea mai bună tartă de vișină. Iată cum se prepară pas cu pas tarta cu vișine!
Rețetă de tartă cu vișine
Pentru aluat
300 de grame de făină
150 de grame de unt
150 de grame de zahăr
1 linguriță de extract de vanilie
2 gălbenușuri
1 praf bun de sare
făină în plus, pentru presărat planul de lucru
Pentru umplutură
1 kilogram de cireșe sau vișine
30 de grame de amidon de porumb
1 plic de zahăr vanilat
Mod de preparare
Este foarte important ca untul să fie rece. Primul pas este ca untul să fie tăiat. Acesta se va pune într-un castron împreună cu făina, sarea și zahărul.
Se vor încorpora untul cu făina.
Se va adăuga un gălbenuș și extractul de vanilie și se încorporează rapid în ingredientele uscate.
În cazul în care aluatul este foarte uscat, se adaugă câte 1 lingură de apă foarte rece odată și se amestecă din nou.
Se așterne pe planul de lucru o bucată de folie alimentară și se răstoarnă masa neomogenă din castron pe aceasta.
Toate firimiturile vor fi adunate la un loc, cu ajutorul foliei. Se împachetează în folie și se presează sub forma unui disc, apoi se dă la frigider pentru 30 de minute.
Aluatul se odihnește,în acest timp fiind momentul să curățăm vișinele de sâmburi.
5. Cu 15-20 de minute înainte de a trece jumătatea de oră cuvenită odihnei aluatului, pornim cuptorul și-l fixăm la 190°C.
Aluatul va fi scos din frigider. Se presară planul de lucru cu făină și se întinde aluatul cu sucitorul într-o formă rotundă cu grosimea de aproximativ 0,4-0,5 cm.
Se va așeza o formă de tartă deasupra acesteia, cu diametrul de 25-28 de cm, cu gura în jos. Se va decupa de jur împrejurul formei cu un cuțit, obținându-se un cerc de aluat.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Cercul de aluat se va rula pe sucitor. Acesta se va transfera cu ajutorul acestuia deasupra formei de tartă în care se așează două fâșii de hârtie de copt, în cruce.
Se derulează de pe sucitor și aluatul va cădea ușor la locul lui. Se înțeapă cu furculița pe toată suprafața și se dă forma la congelator timp de 10-15 minute.
Aluatul se va aduna la un loc și se întind din nou cu sucitorul. De asemenea, se vor decupa din acestea fâșii lungi, cu o lățime cam de 2 cm. Se pot decupa cu un cuțit sau cu o rolă de patiserie ondulată.
Pasul următor este acela în care vișinele se amestecă bine cu zahărul, zahărul vanilat și amidonul de porumb.
Se toarnă în forma cu aluatul bine răcit la congelator iar deasupra se aranjează în formă de grilaj fâșiile lungi de aluat decupate.
Gălbenușul rămas se va bate cu 2 lingurițe de apă rece și se ung cu o pensulă delicată toate părțile de aluat vizibile. Se dă imediat tarta la cuptorul preîncins la 190°C.
După 15 minute temperatura se reduce la 180°C și, dacă tarta are tendința de a se rumeni prea rapid, se acoperă cu o coală de hârtie de copt.
Se continuă coacerea timp de o oră. Se lasă la răcit apoi se scoate din formă.
Citește și: Tartă cu căpșuni. Un desert savuros pentru zilele călduroase de vară