Cum sunt românii afectaţi de inflaţie? Oamenii au început să adopte un comportament precaut pentru a trece mai ușor peste această perioadă, alegând să consume mai puţin, plecând de la bunuri și până la carburant sau diverse utilităţi.

În ce măsură sunt românii afectaţi de inflaţie?

Potrivit unui studiu, românii consideră că în ultimele 8 luni calitatea vieţii lor a scăzut, cei mai afectaţi fiind cei de peste 55 de ani, precum şi cei cu venituri medii sau scăzute.

Însă, preocupările legate de inflaţie se manifestă într-o măsură mai mică în cazul populaţiei cu venituri ridicate, publicul Pareto (top 20% dintre români din punct de vedere al veniturilor).

Explicația ar putea fi că veniturile mai mari îi fac pe aceştia mai puţin afectaţi de creşterile de preţuri. Mai mul, profilul acestor persoane, care sunt perseverente, ambiţioase, optimiste, văd problemele ca fiind provocări care cer soluţii, fiind orientaţi mai mult în rezolvarea problemelor.

Citeste si: La ce preț ar putea ajunge energia. Președintele Klaus Iohannis crede că scumpirea gazelor și energiei electrice nu se oprește aici

Cum sunt românii afectaţi de inflaţie?

Cum sunt românii afectaţi de inflaţie?

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Mai mult, românii își fac griji și cu privire la război, dar aceasta se află în plan secundar în acest moment, deoarece oamenii s-au familiarizat între timp cu ideea şi nu o consideră a fi o ameninţare prea mare asupra României.

Totodată, a scăzut îngrijorarea faţă de virusul COVID-19, probabil datorită expunerii mai mici în media, a anulării restricţiilor, dar şi pentru că oamenii s-au obişnuit cu viaţa post-pandemie.

România, mai puţin atractivă pentru cetățenii săi

Evenimentele ce au avut loc în ultima vreme au avut un mare impact asupra atitudinii românilor faţă de ţara lor, astfel aceştia nu ar recomanda-o străinilor ca ţară în care să locuieşti, în timp ce şi ei se gândesc să părăsească țara.

Inflaţia, războiul, dar și urmările COVID-19 au afectat într-o mare măsură starea de spirit a românilor. Așadar, procentul celor care sunt siguri că nu vor emigra în perioada următoare a scăzut de la 54% în septembrie 2021 la 47% în aprilie 2022.

Citeste si: Rata inflației în țările din Europa. Rata inflației în România a ajuns la 14,5%

Însă, cu cât publicul este mai tânăr, cu atât predispoziţia la emigrare este mai mare. Din această categorie fac parte cei de 18-24 de ani: în 2022, 14% dintre aceştia spun că vor să emigreze probabil/cu siguranţă.  

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

„Din septembrie 2021 şi până în aprilie 2022, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Şi asta nu ne surprinde, ştiind cât de învolburat a fost startul acestui an. Principalele griji ale românilor sunt legate de inflaţie, iar aceştia au în plan chibzuinţa ca soluţie,  reduc consumul, caută promoţii sau brand-uri mai ieftine. Spre deosebire de război, care nu afectează direct România sau pandemia, care e percepută ca fiind practic încheiată, inflaţia este o realitate imediată, pe care românii o resimt zi de zi în preţurile la bunuri de consum, combustibil sau energie”, a declarat Mihai Bârsan, membru Rethink Romania, citat de adevărul.ro.

Citeste si: Un nou val de scumpiri în țară. Peste 90% din firme au anunțat majorarea prețurilor la produse și servicii

“Acest nou episod al studiului realizat de AHA Moments şi Rethink România ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru toţi cei cărora le pasă de viitorul acestei ţări. Percepţia asupra României s-a schimbat dramatic, a ajuns în doar 8 luni o ţară care nu mai este atractivă pentru locuitorii săi. De asemenea, ideea emigrării e luată mai mult în calcul decât în septembrie anul trecut, iar cei care voiau să rămână în România nu mai sunt atât de siguri acum de asta”, a mai precizat Mihai Bârsan.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si