Cum transformi o ținută de zi într-una de seară: 5 ponturi

Pe seară, schimbă încălțămintea cu talpă joasă și pune o pereche de stiletto sau niște sandale din piele întoarsă.

(Sursa foto: Pixabay)

Cel mai simplu mod de a arăta mereu impecabil atunci când ești pe fugă, iar timpul nu-ți permite să-ți schimbi hainele de zi pentru o altă ținută de seară este să improvizezi. Un outfit pe care l-ai purtat la birou poate deveni cu ușurință potrivit unei cine la un restaurant elegant, unui petreceri sau unei ieșiri cu prietenii într-un pub. Secretul stă în alegerea pieselor de bază, în accesoriile potrivite, dar și în atitudinea pe care o adopți.

Prima regulă este sa te simți bine în pielea ta și să emani feminitate, iar aceste două lucrurile sunt simplu de obținut. Zâmbește mult și poartă țesături delicate, bijuterii prețioase și un machiaj care să nu fie strident, dar care să te scoată în același timp în evidență. 

Iată 5 ponturi prin care poți să transformi o ținută de zi în una de seară:

Optează pentru piese de bază clasice

Cel mai simplu mod prin care poți să fii mereu elegantă și să-ți transformi ținuta rapid este să investești în câteva articole vestimentare de bază, cum ar fi rochii de zi clasice, care să urmărească linia corpului, între care și celebra “little black dress”, cămașa albă. Ai nevoie și de un top din dantelă, sacouri cambrate sau cu croială masculină și câteva bijuterii din materiale prețioase. Investește în calitatea hainelor tale, iar pentru un plus de rafinament poartă țesături fine, precum dantelă sau mătase. 

Accesoriile fac diferența 

Dacă pe zi, la birou, ai purtat un costum din două piese, iar pe seară vrei să mergi la o petrecere și nu ai timp să treci pe acasă, atunci transformarea ținutei tale se va face imediat cu ajutorul accesoriilor. Adaugă o pereche de cercei oversized sau un colier din perle, scoate ceasul și adaugă mai multe brățări metalice purtate pe aceeași mână.

Dacă ai purtat cămașă pe sub sacou, schimb-o cu un top din dantelă și ești gata de petrecere. 

Poartă un sacou pe umeri

Fie că porți o rochie, o pereche de pantaloni clasici sau chiar banala combinație de jeansi cu tricou din bumbac, dacă vrei să obții o ținută de seară adaugă un sacou cu croială masculină, dar pe care să nu-l îmbraci la propriu.

Poartă-l pe umeri și vei obține astfel un look extrem de chic, un aer modern și o alură feminină de invidiat. Adaugă perle la gât și lasă părul desfăcut, în cazul în care îl aveai strâns în coadă. 

Schimbă rujul 

Machiajul are și el un rol esențial în obținerea unui look de seară impecabil și nu, nu e nevoie să fie smokey eyes. Machiază-te pe zi cu tonuri pastelate, cu farduri în nuanțe de nude, bej și maro, iar pe seară retușează cu ajutorul pudrei, adaugă un blush cu efect iluminator și conturează-ți buzele cu

ruj roșu. Nimic nu este mai irezistibil decât buzele rochii la un look de seară. 

Poartă tocuri 

Poate pe zi te afli în mișcare și nu ți-e tocmai confortabil să porți tocuri, așa că preferi sneakers sau pantofi Oxford, masculini. Pe seară, schimbă încălțămintea cu talpă joasă și pune o pereche de stiletto sau niște sandale din piele întoarsă. Ambele modele merg atât la fuste și rochii, cât și la pantaloni.

O pereche de jeanși purtați cu stiletto, alături de un top și un blazer purtat pe umeri, totul accesorizat cu niște cercei mari, sunt elemente ce te vor ajuta să obții o imagine impecabilă. 

Nu în ultimul rând, pulverizează discret un parfum cu o intensitate mai mare decât cel pe care-l porți ziua, cu note lemnoase și vei obține un look de seară nu doar prin ținuta ta, ci și prin felul în care miroși, dar și prin atitudine. 


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...