In articol:
- Transportul copiilor cu vârsta de până la 12 ani, strict interzis
- Cu cât se sancționează nepurtarea centurii de sigurnață
Prevederile Codului rutier referitoare la transportarea copiilor sunt explicate în Regulamentul pentru aplicarea acestui act normativ. Astfel, atunci când vine vorba de alegerea sistemului de siguranţă potrivit, şoferii trebuie să ţină cont de înălţimea copiilor.
Minorii care au o înălţime de până la 135 cm trebuie să fie „fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”. În cazul în care au o înălțime de peste 135 cm, minorii pot fi transportaţi cu maşina fie purtând centura de siguranţă, însă aceasta trebuie să fie reglată în aşa fel încât să nu treacă de zona gâtului sau a feţei.
Citeste si: Agenți de poliție care cereau mită zilnic. Şpagă între 400 și 500 de lei pentru polițiștii din Bacău
Părinţilor este recomandat să ţină cont de faptul că cei mici trebuie protejaţi împotriva urmărilor accidentelor de circulaţie cu ajutorul unui sistem eficient, potrivit vârstei, greutăţii şi înălţimii acestora.
Transportul copiilor cu vârsta de până la 12 ani, strict interzis
Potrivit prevederilor legale, este interzis transportul copiilor cu vârstă de până la 12 ani pe scaunul din faţă. Acest lucru este interzis chiar dacă cei mici sunt ţinuţi în braţe de persoane majore.
Cu cât se sancționează nepurtarea centurii de sigurnață
Nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate se sancţionează cu 2 sau 3 puncte-amendă, iar conducătorului de autovehicul i se aplică şi 2 puncte de penalizare, iar punctul de amendă în 2021 este de 145 de lei.