In articol:
- Prognoza meteo de Ziua Îndrăgostiților 2023
- Cum va fi vremea în România de Ziua Îndrăgostiților?
- Cum va fi vremea în România în următoarele săptămâni?
Vremea de Valentine’s Day. Iată cum va fi vremea de Ziua Îndrăgostiților 2023 și ce temperaturi vor fi în toată țara.
Prognoza meteo de Ziua Îndrăgostiților 2023
Pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, se anunță vreme senină în București, vântul va sufla ușor. În prima parte a zilei de marți temperaturile vor fi între 2 și 4 grade Celsius și spre seară temperatura maximă va atinge 5-6 grade Celsius.
Noaptea vremea se răcește ușor și temperaturile din termometre vor fi cuprinse între -6 și-4 grade Celsius.
Citește și: Meteo 13.02.2023 prânz
Cei care sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților vor avea parte de vreme bună pentru a sărbători la o terasă, o plimbare prin parc sau pe străzile din București.
Cum va fi vremea în România de Ziua Îndrăgostiților?
Pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților 2023, vremea va fi senină în aproape toate regiunile din România, vântul va sufla moderat. În Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș temperaturile vor fi între 4 și 7 grade Celsius și minimele pot fi de până la -4 grade Celsius.
În Moldova, pe 14 februarie de Ziua Îndrăgostiților, maxima va fi de 5 grade Celsius și noaptea minima va fi de -8 grade Celsius.
La munte vântul va sufla cu putere, vremea va fi înnorată toată ziua de 14 februarie și temperaturile sunt cele normale, specifice acestei perioade din an.
Citește și: Cod galben de vânt puternic în 20 de județe din România
- Semenic: -4 grade
- Stâna de Vale: -2 grade
- Păltiniș: -3 grade
- Predeal: -3 grade
- Ceahlău: -11 grade
Cum va fi vremea în România în următoarele săptămâni?
Începând cu săptămâna 13 februarie – 20 februarie, temperaturile vor începe să aibă valori normale pentru această perioadă, pe întregul teritoriu al țării. Însă, în același interval temperaturile medii ale aerului vor avea valori mai ridicate decât cele normale, mai ales în regiunile din Sudul, Nord-Estul, dar și în extremitatea de Vest a României, iar în restul țării vor fi aproape de cele normale. Ploile vor fi reduse în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
În ultima parte a lunii, mai exact în perioada 20-27 februarie, valorile termice vor fi peste cele specifice, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nordvestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Iar în săptămâna 27.02.2023 – 06.03.2023 temperaturile medii vor începe să fie uşor mai ridicate mai ales în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Așadar, și regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval la nivelul întregii ţări.
Citește și: Meteo 13.02.2023 dimineață