Cum vede PSD noul sistem fiscal. Salariile mari și pensiile speciale ar putea fi supraimpozitate
PSD noul sistem fiscal. Partidul Social Democrat vrea să modifice sistemul fiscal. Iată ce propuneri au social democrații și cum ar putea răta noul sistem fiscal!
PSD noul sistem fiscal. Partidul Social Democrat vine cu propuneri pentru un nou sistem fiscal care să aibă la bază „echitate și solidaritate socială”.
Partidul Social Democrat dorește să schimbe sistemul fiscal din România. Printre propunerile partidului se numără: supraimpozitarea salariilor mari, a pensiilor speciale, deduceri fiscale pentru salariile mici, dar și o contribuție pentru sănătate și educație din partea companiilor mari.
„În viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici”, au spus reprezentanții partidului prin intermediul unui comunicat de presă.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat anterior că liderii din coaliție nu s-au înțeles cu privire la modificările din Codul Fiscal, iar după ce deciziile vor fi luate Guvernul să dea ordonanță până la data de 1 iulie.
În ceea ce privește taxa pentru educație și sănătate care ar urma să fie plătite de marile companii, Marcel Ciolacu a mărturisit că în coaliție există „opinii divergente” din acest punct de vedere.
Liderul PSD a spus că în România este necesară impozitarea capitalului, nu doar munca, explicând că până acum persoanele cu venituri mici și medii au fost cei dezavantajați care au suportat „povara impozitelor”.
„Sunt în jur de 320 de mari companii cu o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro în România. Se plătește în medie 0,8% impozit pe profit de către aceste companii. Cu alte cuvinte, se plătește mai puțin decât la microîntreprinderi, care plătesc 1%. În acest moment, în România este impozitată mult prea mult munca și trebuie să găsim un echilibru și cu impozitarea capitalului”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Cum vede Partidul Social Democrat noul sistem fiscal în România
PSD nu s-a arătat de acord privind scăderea pragului pentru încadrarea IMM-urilor de la 1 milion de euro la 67.000 de euro venituri, așa cum a propus fosta guvernare atunci când a negociat Planul Național de Redresare și Reziliență al României, arată comunicatul.