Close sidebar
Close sidebar

Curăță baia ca o profesionistă! Tips & tricks pentru cele mai curate cabine de duș

Baia este locul în care ne retragem pentru a ne regăsi echilibrul între tumultul zilei și liniștea serii. Este locul unde ne trezim simțurile sub un duș reconfortant dimineața și unde ne lăsăm grijile să se dizolve în aburii unei băi calde la finalul zilei.

Alis Pop,

[Sursa foto: www.sanotechnik.ro ]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Din păcate, este și unul dintre spațiile cele mai expuse murdăriei, iar păstrarea impecabilă a acesteia este o mare, mare provocare. Umiditatea constantă, aburii fierbinți și contactul cu diferite produse chimice creează un mediu propice pentru depuneri de calcar, pete de apă, mucegai și alte impurități.

Ai investit timp prețios și energie pentru a curăța cada, chiuveta, sau cabina de duș, doar pentru ca în câteva zile să vezi iarăși petele de calcar sau urmele subtile de mucegai infiltrându-se în colțurile greu accesibile.

Deși există pe piață o multitudine de produse destinate curățeniei băii, nu toate oferă soluții eficiente pe termen lung. În plus, multe dintre ele conțin substanțe chimice agresive care pot deteriora suprafețele delicate sau chiar pune în pericol sănătatea celor din casă.

De ce este importantă curățarea riguroasă a băii?

În primul rând, băile sunt un teren propice pentru dezvoltarea bacteriilor, a ciupercilor și a altor microorganisme dăunătoare.

Umiditatea constantă, căldura și lipsa ventilației corespunzătoare creează condiții ideale pentru creșterea mucegaiului și acumularea de germeni pe suprafețe. Iar asta conduce la probleme de sănătate, mai ales în cazul celor cu sensibilități respiratorii, alergii sau sistem imunitar slăbit.

Băile care nu sunt curățate regulat își pierd rapid aspectul plăcut și funcționalitatea. Depunerile de calcar, petele de apă și acumulările de săpun formează o peliculă dificil de îndepărtat, inestetică, dar care poate afecta și durabilitatea obiectelor sanitare.

Panourile de sticlă ale cabinei de duș se matifiază, robinetele cromate își pierd luciul, iar plăcile de faianță capătă un aspect tern și neîngrijit.

Citeste si: Pensiile se vor majora până de Revelion! 100.000 de pensionari din 3 categorii vor primi mai mulți bani în următoarele săptămâni- kanald.ro

Citeste si: Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Mihai și a lui Armando, tinerii care au pierit în accidentul din Ploiești. Scene greu de privit au avut loc la cimitir, înainte să fie coborâți în groapă. Cum și-au luat rămas-bun prietenii de la ei| VIDEO- wowbiz.ro

Citeste si: Un avion a aterizat de urgență la jumătatea traseului pentru că pasagerii n-au mai suportat mirosul celor 100 de porci din cală- antena3.ro

Dincolo de aspectul estetic și igienic, curățarea băii este și o bună modalitate de a-ți proteja investiția pe termen lung. O baie modernă, cu dotări de calitate, cu cabine de duș complete și moderne, plăci de ceramică, sticlă sau marmură, pot fi sensibile la acumulările de murdărie sau la utilizarea unor produse de curățenie necorespunzătoare. Întreținerea regulată le prelungește durata de viață, le menține funcționalitatea și frumusețea pentru ani de zile.

O baie curată are și un impact psihologic important. Este dificil să te relaxezi într-un spațiu care pare neîngrijit sau unde observi pete de murdărie și urme de calcar. Un spațiu igienic și întreținut oferă o senzație de ordine, control și liniște. Această stare de bine contribuie la experiența generală a locuirii în propria casă, transformând baia dintr-un spațiu pur funcțional într-un adevărat sanctuar personal.

Sfaturile profesioniștilor pentru rezultate de durată

Păstrarea băii într-o stare impecabilă nu ține doar despre curățenie imediată, ci mai ales de adoptarea unor obiceiuri care să asigure rezultate de lungă durată. Mulți dintre noi suntem tentați să facem eforturi mari pentru curățenia în profunzime, dar neglijăm întreținerea zilnică sau măsurile preventive, ceea ce face ca murdăria și depunerile să reapară rapid.

1. Ventilația – arma secretă împotriva umidității

Unul dintre cei mai mari inamici ai băii este umiditatea constantă, care favorizează formarea mucegaiului, a petelor negre și a mirosurilor neplăcute. Dacă baia ta are o fereastră, încearcă să o deschizi regulat, mai ales după dușuri sau băi fierbinți, pentru a-i permite aerului umed să iasă și aerului proaspăt să intre. Curăță periodic ventilatorul pentru a asigura un flux de aer eficient și pentru a preveni acumularea de praf sau murdărie care îi poate reduce performanța.

2. Aplică soluții hidrofobe pe suprafețe

Aceste produse formează un strat invizibil care respinge apa, prevenind astfel formarea petelor de calcar și a urmelor de săpun. Poți aplica aceste soluții o dată la câteva săptămâni pe panourile de sticlă ale cabinei de duș, oglinzi și chiuvetă. Rezultatul? Suprafețe mai ușor de întreținut, care rămân curate și strălucitoare pentru o perioadă mai lungă de timp.

3. Curățenia zilnică, cheia întreținerii

Un alt sfat este să adopți o rutină de întreținere zilnică, chiar dacă aceasta presupune doar câteva minute de efort. De exemplu, după fiecare utilizare a cabinei de duș folosește o racletă pentru a elimina apa de pe panourile de sticlă. De asemenea, șterge rapid chiuveta și blatul după utilizare pentru a evita acumulările de săpun sau pastă de dinți.

4. Curățarea garniturilor și a zonelor greu accesibile

Mucegaiul și murdăria au tendința de a se acumula în garniturile de silicon, colțurile cabinei de duș sau în spatele robinetelor. Pentru a preveni acest lucru folosește periodic o periuță de dinți veche și o soluție antimicrobiană pentru a curăța aceste zone greu accesibile. Este recomandat să acorzi o atenție specială și scurgerilor, unde murdăria și bacteriile se pot acumula rapid.

5. Alege produsele de curățare potrivite

Optează pentru soluții blânde, dar eficiente, și evită să folosești bureți abrazivi care pot zgâria suprafețele. În plus, dacă preferi metode ecologice, oțetul, bicarbonatul de sodiu și sucul de lămâie sunt alternative excelente, care oferă rezultate impresionante fără a afecta mediul înconjurător sau sănătatea familiei.

 

Citeste si: Adriana Bahmuțeanu, mesaj direct către Silviu Prigoană! Ce a avut să îi spună, dar și cum a ales să îi mulțumească omului de afaceri? "Am și eu responsabilitatea mea, cum și tu ai avut responsabilitatea ta!"- kfetele.ro

Citeste si: Când pică Crăciunul în 2025- radioimpuls.ro

Citeste si: Un avion a aterizat de urgență la jumătatea traseului pentru că pasagerii n-au mai suportat mirosul celor 100 de porci din cală- antena3.ro

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI