Cursuri GRATUITE de Puericultură la Spitalul Universitar
Proiectul "Școala Părinților" revine, într-o nouă formulă, la Spitalul Universitar de Urgență București. Cursurile se adresează părinților (tătici și gravide/proaspete mămici). Cursurile de puericultură sunt gratuite.
"A da naștere unui copil aduce cu sine o bucurie imensă, dar implică și o responsabilitate foarte mare: cum ne pregătim pentru întâlnirea cu nou-născutul, cum ne comportăm cu o ființă atât de fragilă și atât de importantă? Informații despre aceste lucruri se găsesc acum la tot pasul, internetul este plin de tot felul de păreri, dar tocmai aceasta abundență de sfaturi din toate părțile, contradictorii uneori, ne fac să ne întrebăm care este calea cea mai buna de urmat.
Ce urmărim prin intermediul proiectului Școala Părinților? Răspunsuri personalizate, cu valoare de certitudine, de la profesioniști, la orice întrebare care îi preocupă pe tinerii pe cale să devină părinți", spune dr. Adriana Dan, șef secție Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București.
Cele două module de obstetrică și neonatologie vor fi susținute de medici și asistente din cadrul secțiilor obstetrică-ginecologie și neonatologie. La finalul cursului, tatăl va obține atestatul de absolvire curs de puericultură, în baza căruia poate obține un concediu paternal majorat cu încă 10 zile.
"Noi desfășurăm acest proiect de peste 20 de ani (din 1996), ceea ce ne conferă o vastă experiență, dar, începând cu acest an îi dăm o nouă perspectivă, mai tehnică, mai interactivă, mai individualizată, fiindcă vom lucra cu grupe mici de părinți, punând accent pe dobândirea deprinderilor practice și pe subiecte foarte actuale, unele controversate", mai spune dr. Adriana Dan, șef secție Neonatologie.
Care sunt tematicile cursului dedicat părinților
Printre tematicile cursului se numără pregătirea gravidei pentru naștere, semnele care anuță demararea travaliului, ce trebuie să conțină bagajul pentru maternitate, alăptarea (avantajele alimentației naturale, stadiile lactației, declanșarea lactației, poziții corecte de alăptare, mituri în alăptare și contraindicațiile alăptării), igiena bebelușului, condiții ambientale, semne de boală ale bebelușului, manevre de bază pentru reanimare la domiciliu, importanța controlelor la medical neontolog/ de familie/ pediatru.
Numărul maxim este de 20 de participanți/ curs, în ordinea înscrierii. Primele module vor fi susținute în sala de curs de la etajul 5, miercuri 6 iunie, orele 13.00- 16.00. Pentru ÎNSCRIERI, puteți suna la 021.318.05.22 int.342, de luni până vineri, între orele 09.00- 13.00.