Cutremur puternic pe "Cercul de foc" al Pacificului. Clădiri prăbușite (FOTO)
Un cutremur de magnitudinea 6,7, de suprafață, s=a produs marţi în zona centrală din Filipine. Nu a fost declanşată o alertă de tsunami, printre pagubele anunțate până acum fiind câteva clădiri mici prăbușite. Nu sunt raportate victime, potrivit centrului american de geologie USGS.
Cutremurul din Filipine s-a produs la ora 8.03 (0.03 GMT), la 68 de kilometri de oraşul Masbate, în regiunea Insulelor Visayas, şi la 10 kilometri sub suprafaţa terestră, a precizat centrul seismologic american.
Institutul american a estimat că probabilitatea ca acest cutremur să fi făcut victime şi pagube este mică. Totuși, "cutremure recente în această regiune au provocat pagube precum alunecări de teren", a precizat institutul într-un comunicat.
În imaginile postate pe rețeaua Twitter se pot vedea părți ale unor clădiri distruse de cutremur. În oraşul Iloilo din vestul Visayas, la aproximativ 400 km sud-vest de Masbate, locuitorii s-au grăbit să iasă din casele lor.
Filipinele sunt situate pe "Cercul de foc" al Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure de pământ frecvente şi activitate vulcanică semnificativă.