UPDATE: Experți ucraineni în salvare, care au acționat în zonele de război, au mers în Turcia pentru a căuta supraviețuitorii cutremurului. Kievul a trimis, joi, 88 de persoane. „Există un război în țara noastră, dar înțelegem că trebuie să ajutăm, iar acest ajutor este reciproc”, a declarat Oleksandr Khorunzhyi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Stat de Urgență al Ucrainei, conform Al Jazeera .
Peste 63.000 de persoane au fost rănite în Turcia, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
SUA vor oferi ajutoare umanitare în valoare de 85 de milioane de dolari Turciei şi Siriei.
Banca Mondială va ajuta Turcia cu 1.78 miliarde de dolari.
UPDATE: Salvatorii au scos de sub dărâmături un copil de trei ani, membrii familiei sale au decedat.
"De îndată ce s-a trezit și ne-a văzut, a întrebat: "Unde este Miral?".
Noi am întrebat: "Cine este Miral?". El a spus: "Sora mea, dormea lângă mine, dar nu-mi răspundea"", a declarat Malek Qasida, asistent medical.
"L-au scos pe tatăl său și pe doi dintre frații săi înaintea lui, morți", a adăugat Qasida, potrivit Reuters.
UPDATE: Președintele Turciei a anunțat că numărul morților a crescut la cel puţin 16.710, iar peste 64.194 de persoane sunt rănite.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Erdogan a mai anunțat faptul că 6.444 de clădiri s-au prăbuşit în Turcia în urma cutremurului.
UPDATE: 14.351 de persoane au decedat în Turcia, în timp ce alte 63.794
de persoane au fost rănite, a declarat joi vicepreşedintele turc Fuat Oktay.
Cel puţin 3.192 de persoane și-au pierdut viața în Siria, acolo unde va ajunge și un convoi ONU cu ajutoare.
"Operaţiunea de ajutor transfrontalier a ONU a fost restabilită astăzi. Ne simţim uşuraţi că putem ajunge la oamenii din nord-vestul Siriei în acest moment de urgenţă. Sperăm ca această operaţiune să continue, deoarece este o linie de salvare umanitară şi singura cale de acces", a declarat Sanjana Quazi, şefa biroului ONU pentru ajutor umanitar din Turcia.
Bilanțul victimelor a crescut cu peste 4.000 de morți în doar câteva ore. 17.000 de persoane și-au pierdut viața în urma celor două cutremure din Turcia, fiind afectată și Siria.
Peste 63.000 de persoane au fost rănite. Erdogan a spus că peste 6.400 de clădiri au fost distruse.
Citește și: Împreună ajutăm Turcia! Fii voluntar în echipele de asistență medicală!
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
După cutremur, Turcia s-a deplasat cu trei metri mai aproape de Grecia. Seismologul grec Gerasimos Papadopoulos a dezvăluit că unda seismică a făcut ca Turcia să înainteze cu trei metri în Marea Egee.
„Placa arabă presează placa anatoliană, iar placa anatoliană este ocupată din punct geografic de Turcia. A avut loc o alunecare de-a lungul liniei de contact a celor două plăci, acolo unde se află falia, și anume o alunecare a plăcii anatoliene. Cu alte cuvinte, Turcia a fost împinsă spre vest, spre Egee și s-a deplasat cu aproximativ 3 metri”, a explicat seismologul.
Citește și: VIDEO- Mărturiile înfiorătoare ale românilor care au supraviețuit cutremurelor din Turcia
Mărturiile unui salvator român aflat în Turcia
Un salvator român aflat în Turcia spune că situația de acolo este una foarte dificilă nu numai pentru salvatori, ci și pentru oamenii care au fost afectați de cutremur.
„Este dificil să reuşeşti la urma urmei să identifici şi apoi să şi salvezi de sub dărâmăturile multor clădiri care sunt prăbuşite persoanele care au fost surprinse sub aceste dărâmături. În mod evident, ceea ce încercăm noi să facem de fiecare dată este să găsim cât mai mulţi supravieţuitori ai acestui cutremur şi să le oferim ajutorul de care au nevoie, să reuşim să îi scoatem de sub aceste dărâmături, să le acordăm asistenţa medicală de urgenţă şi apoi să îi predăm unităţilor sanitare pentru îngrijiri.
Citește și: UPDATE: Bogdan Aurescu a vorbit despre situația românilor din Turcia. Ministrul Afacerilor Externe a semnat în cartea de condoleanţe de la Ambasada Turciei
Totul este afectat de cutremur. În primul rând, în această localitate în care ne aflăm noi, în Antaky,a, nu mai funcţionează sistemele de utilitate publică, sistemele de energie electrică, sistemul de alimentare cu gaze naturale, sistemul de alimentare cu apă, comunicaţiile telefonice sunt afectate. Evident că aceasta îngreunează foarte mult operaţiunea de intervenţie. Afectează inclusiv viaţa de zi cu zi a celor care au rămas în localitate, dar şi a echipelor de intervenţie.
Încercăm ca şi în aceste condiţii deosebite să ne facem misiunea şi ne bucurăm în activitatea pe care noi o desfăşurăm de fiecare dată când reuşim să le fim de folos semenilor noştri şi să îi salvăm pe cei care au nevoie”, a spus colonelul Bogdan Vlăduțoiu, miercuri seara, pentru Aleph News.
Citește și: O femeie de 36 de ani și doi copii din Republica Moldova au murit în cutremurul din Turcia