UPDATE: Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa într-un seism cu magnitudinea de 5,3 care a zguduit duminică dimineaţă capitala Croaţiei, Zagreb, şi împrejurimile sale, potrivit agenţiei croate de ştiri Hina, care precizează că victima este un băiat de 15 ani, conform Agerpres.

Seismul a fost resimţit la ora locală 6.00 (7.00, ora României), iar numeroşi locuitori ai capitalei croate au ieşit în stradă, potrivit unei corespondente AFP.

În cartierele vechi din centrul Zagrebului, faţade ale unor clădiri s-au surpat, iar numeroase părţi ale oraşului au rămas fără electricitate, scrie news.ro.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Cutremurul a fost urmat de un al doilea seism, de magnitudinea 5,0, la ora locală 7.00 (8.00, ora României).

Autorităţile locale nu au raportat victime imediat.

Balcanii sunt o zonă cu o puternică activitate seismică, iar cutremure au loc frecvent în regiune.

 Cutremur puternic în Zagreb. Oamenii au ieșit în stradă
Cutremur puternic în Zagreb. Oamenii au ieșit în stradă

Citeste si: Cutremur miercuri dimineața în România

Citeste si: Orban: România traversează o perioadă dificilă

Citeste si: Guvernul Orban a dat drumul măsurilor dure. Avertisment în toiul nopții


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si