Marea artistă Sofia Vicoveanca (77 de ani) și-a pierdut soțul acum 18 ani, dar are grijă să-i cinstească și astăzi amintirea. Celebra cântăreață de muzică populară, născută la Cernăuți, este o fire foarte sensibilă, așa că aplecarea ei spre poezie nu a surprins foarte mult. Zilele trecute, Vicoveanca a dezvăluit și că, imediat după decesul soțul ei, a așternut pe hârtie câteva rânduri în memoria fostului partener de viață, cu care are un băiat.
”Dragii mei, în 2001, pe 18 aprilie (acum 18 ani), VICTOR- soțul meu, a plecat în altă "lume", poate mai "bună". Mi-a fost cel mai bun PRIETEN. Mi-i DOR de sfaturile înțelepte, de îndemnurile lui. Ştia să-şi lase umărul pentru a-mi pune sufletul să plângă. A fost BUN, înțelegător, un adevărat Prieten.
Bunul DUMNEZEU să-i odihnească sufletul în Lumina SA. În amarul și singurătatea mea, i-am dedicat câteva rânduri:
De când te-ai dus, am învățat că fericirea e-n adânc, în mine, Nu mi-o dă nimeni, să nu aștept, de nicăieri nu vine. Tot singură am învățat să-mi cumpăr flori, Să-mi spăl golul din suflet, cu lacrima din zori, Am învățat să cred în oameni, să-i iubesc D trec singură strada, să rabd, să mă smeresc Ştiu că durerea naşte forță, miracolul iertării, DŞi-n singurătăți amare-aştept lumina Sfântă-a învierii.
Mai ştiu să plâng râzând, în hohot de cascadă, Să cred în soarele ascuns de ploi, ce stau să cadă, Am învățat să tac, s-ascult de luna trecătoare Să nu știu ce-i alintul, să nu spun ce mă doare De când mă știu, am învățat s-adun din toate pic cu pic Și toate-mi râd în față, strigându-mi: habar n-ai de nimic!