Daniel Ghiţă e revoltat de ce a ajuns Crăciunul în România: „Peste tot muzica ”Merry X-mas” că îţi vine să vomiţi. Sper să nu mai văd poze cu cadouri sub brad!”
Daniel Ghiţă e revoltat de ce a ajuns Crăciunul, fiind nemulţumit că nu se mai păstrează tradiţiile.
Daniel Ghiţă e revoltat de ce a ajuns Crăciunul şi şi-a manifestat nemulţumirea printr-o postare pe facebook. “Dragilor, mă iertaţi că vă rog să încetaţi cu pozele cu crăciuniţe şi pulover cu Moş Crăciun! Românii au IE şi straie strămoşeşti.
De ce nu va îmbrăcaţi în ele? Toată lumea mă sună: Cum? Nu ai pulover cu Moş Crăciun? Nu am! Mare dezamgire! Cum, nu se poate, Daniel. Săracul copil, nu te vede familia cu pulover roşu, corniţe de cerb la maşina?”, a scris luptătorul de K1.
„Cum? Nu ai fost la Târgul de Crăciun! Nu, domnule nu am fost! Trebuia? Târgu ăsta nu este tipic românesc. Eu nu îmi aduc aminte ca noi aveam aşa ceva în copilărie? Târg de Crăciun e tipic nemţesc. Peste tot muzica ”Merry X-mas” că îţi vine să vomiţi.
Colinda tipic românească nu mai merge în România? Fac reclamaţie peste tot şi întreb: colindă nu aveti? Nu avem! Nu e la modă... „, a continuat Daniel Ghiţă.
Daniel Ghiţă e revoltat de ce a ajuns Crăciunul în România: "Refuz să fiu în pas cu moda, să am pulover cu Moş Crăciun"
„Anul trecut am mers la ţară.
Am pus poza şi un film cu o căruţă. Mă suna toată lumea: Cum? Nu eşti în Bali? Maldive? Hai, te invităm în Austria, la Kitzbuhel. Te faci de râs că postezi în căruţă la ţară! Toţi aţi crescut in Bali? Nu este Crăciunul să mergi la ţară la bunici? Nu, nu mai e la modă! Refuz să fiu în pas cu moda, să am pulover cu Moş Crăciun, Târguri de Crăciun, să aud Mariah Carey peste tot şi goana asta după cadouri.”
, a mai relatat Ghiţă.
„Oribil, noi cu o tradiţie bogată să copiem toate mizeriile! Sper să nu mai văd poze cu cadouri sub brad! Materialismul domină, multă ipocrizie şi dăm dovada că nu ştim să ne respectăm strămoşii! Ne pierdem identitatea, pentru că am devenit turme de oi... Sărbători binecuvântate! O colindă, un cârnat şi mai vizitaţi şi părinţii, bunicii la ţara. Lăsaţi superficialitatea şi materialismul!”, a încheiat Daniel Ghiţă.