Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se discută o HG pentru stabilirea datei alegerilor.

Orban a explicat că data alegerilor partamentare trebuie anunţată cu 90 de zile înainte, mandatele parlamentarilor expirând în data de 21 decembrie.

”Astăzi va trebui să luăm o decizie foarte importantă, şi anume să adoptăm HG privitoare la alegeri. Prioritare sunt HG privind stabilirea datei alegerilor şi apoi stabilirea calendarului.

Îl văd pe domnul ministrul Vela că este pregătit, atât cu cele două hotărâri de guvern, cât şi cu celelalte două în primă lectură, urmând să obţinem avizul Consiloiului Legislativ. Vreau să informăm opinia publică despre această dată. Guvernul este obligat, atât de Constituţie, cât şi de legea alegerilor parlamentare, să ia această decizie, să stabilim data alegerilor parlamentare. În conformitate cu legea, această decizie trebuie adoptată cu minim 90 de zile înainte de data alegerilor. De asemenea, trebuie să ţinem cont de prevederile constituţionale.”, a afirmat premierul.

Orban susține că data alegerilor parlamentare va fi 6 decembrie

Potrivit acestuia, coroborând prevederile legale şi constituţionale în vigoare, ”data alegerilor parlamentae nu poate fi decât 6 decembrie”.

data alegerilor 2020
Oamenii merg la alegerile parlamentare pe data de 6 decembrie.[Sursa foto: google]

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Ludovic Orban, despre cauzele creşterii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19

Citeste si: Ludovic Orban: Începerea şcolilor ar putea fi amânată

Citeste si: Orban: Şcoala va începe la 14 septembrie, iar alegerile vor avea loc la 27 septembrie

”Ca atare, proiectul de HG pe care-l va introduce pe ordinea de zi domnul ministrul Vela este cel referitor la stabilirea datei alegerilor parlamentare pe data de 6 decembrie”, a afirmat Ludovic Orban.

”Suntem pregătiți, domnule prim-ministru”, a replicat ministurl Marcel Vela.

Citeste si: Care sunt diferențele dintre alergie și Covid-19: „Acesta este primul semn distinctiv”

Guvernul discută, de asemenea, o HG pentru stabilirea calendarului tuturor acţiunilor referitoare la alegerile parlamentare.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si