Destinul unui tânăr arădean, de doar 19 ani, a luat o turnură cruntă într-o fracțiune de secundă. A fost curentat de arcul electric, din cauza unei decizii proaste: a urcat pe vagonul unui tren staţionat în Gara Aradul Nou. A suferit arsuri foarte grave, pe 50% din suprafața corpului și multiple traumatisme, între care și la coloană, în urma căzăturii de pe vagonul trenului. Acum el se zbate pentru viață pe patul spitalului.
Citeste si: Sfârșit cumplit pentru o tânără de 26 de ani! A fost găsită moartă în cadă
Părinții lui, care l-au crescut, l-au îngrijit și i-au dat o educație bună sunt pur și simplu înmărmuriți și devastați de durere. Mai are o șansă la viață, însă pentru asta are nevoie de ajutorul cunoscuților lui, al colegilor și cadrelor didactice care l-au îndrumat, dar mai ales are nevoie de generozitatea arădenilor care pot să doneze orice sumă de bani pentru ca el să poată pleca la tratament într-o clinică specializată pentru arși, în afara
Citeste si: O femeie a fost ucisă de cocoșul ei
La Psihologie în Timișoara
David Mihiț s-a născut în data de 16 martie 2000. Este absolvent al Colegiului Național „Vasile Goldiș” – promoția 2019. A fost admis la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Secunda fatidică i-a dat viața peste cap
În seara zilei de joi, 5 septembrie 2019, se plimba împreună cu un prieten cu bicicletele în zona Stației CFR din Aradul Nou, unde i-a venit nefericita idee de a se urca pe un vagon de tren.
Apropiații tânărului spun că „David este un băiat liniștit, crescut într-o familie modestă.
Citeste si: Un tânăr de 25 de ani care lucra la montarea separatoarelor de sens pe DN 1 a murit electrocutat
Campanie pentru David
După ce am aflat de drama acestei familii arădene de oameni simpli, oameni muncitori, am decis să mediatizăm demersul părinților de a iniția o campanie de strângere de fonduri pentru ca tânărul să poată beneficia de tratament de specialitate la o clinică din străinătate.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
„Pentru a reuși să îl salvăm, David are nevoie de un tratament care se poate realiza în străinătate unde va putea beneficia de cele mai bune condiții și asistență medicală.
Dacă doriți să ne sprijiniți financiar, o puteți face prin donație în unul din conturile:
Titular cont: Daniela Mihiț
RON: RO93INGB0000999904360939
EUR: RO56INGB0000999909525012
Le mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi în această grea încercare”.
Sursa: aradon.ro