Mini-vacanța de 1 mai este din ce în ce mai așteptată, așa că, cei dornici de o excursie montană se pot bucura de Sinaia, ultima stațiune din România în care se mai poate schia în această perioadă, potrivit observatornews.ro.

Sinaia- ultima stațiune din România unde se mai poate schia în această perioadă

Sinaia este ultima stațiune din țară unde se mai poate schia în această perioadă, însă, dacă vremea este favorabilă, sezonul ar putea fi prelungit până pe 7 mai.

De 1 mai, anul trecut, se putea schia și în Poiana Brașov și Voineasa, pe Transalpina, potrivit aceleiași surse.

Citește și: Minivacanță 1 mai 2023. Weekend prelungit pentru români! Câte zile libere vor avea?

Astfel, de 1 mai, turiștii din Sinaia pot schia pe 11 pârtii din 25. Zăpada măsoară între 30 și 60 de centimetri, însă, stratul de omăt din această primăvară, numit și zăpadă ortopedică, poate fi destul de moale, iar ligamentele și încheieturile practicanților vor fi foarte solicitate.

Citește și: Vacanța de vară 2023. Când începe vacanța elevilor?

Din această cauză, accidentele nu întârzie să apară pe pârtii, iar salvamontiștii îi avertizează pe schiori să fie cât se poate de precauți.

Citește și: Mâncăruri cu gust de vacanță

Cum va fi vremea de 1 mai?/ Meteorolog: ”Temperaturile vor fi în creștere de la 16 la 22 de grade”

Weekendul care vine, inclusiv în data de 1 mai, temperaturile vor fi în creștere în toată țara, mai ales în partea de sud și vest.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, astăzi, 25 aprilie, temperaturile se mențin scăzute, iar ploile cuprind marea majoritate a țării.

Meteorologul, Robert Marta a vorbit  în exclusivitate pentru stirilekanald.ro  despre temperaturile din următoarea perioadă, inclusiv de 1 mai.

Două zile cu ploi în marea majoritate a țării

”E așa puțin mai răcoare în următoarele 2 zile iar de vineri încolo se încălzește la loc.

Deci, practic aici undeva, miercuri, joi va fi mai rece decât ar trebui, cu maxime de la 10 la 18 grade.  Probabil undeva la 3, 4, 5 grade sub cele normale pentru perioada aceasta iar ca și ploi, astăzi sunt mai multe. Mâine pe partea de est, tot așa câteva reprize de ploaie de vară chiar cu tunete și fulgere  și deja de joi foarte, foarte puține pe aici prin sud, iar vineri, sâmbătă, duminică este insignifiantă, deci foarte puține ploi”, a precizat meteorologul. 

Citește și:  Zile libere minivacanță 1 mai 2023. În ce zile nu merg elevii la școală?

Citeste si:  „Mă învinovățesc în mod constant”. Cum i-a permis o femeie iubitului să îi ia viața fiicei sale. Pedeapsa pe care mama din Marea Britanie a primit-o- kanald.ro

Citeste si:  "Noi ne-am unit destinele" Maria Constantin a spus tot adevărul, când a fost întrebată dacă s-a căsătorit în secret cu Robert Stoica- wowbiz.ro

Citeste si: Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul. „Am fost prezent pentru copiii mei, dar nu am fost fizic.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

”În principiu, astea 2 zile ar fi, miercuri și joi în care o să fie ceva mai rece, cum spuneam poate până la 5 grade sub temperaturile normale.  Dacă la Iași ar fi trebuit să avem 17 grade, o să avem 12-13, în București în loc de 20 o să avem 15-16, deci așa stăm, un pic mai răcoare. Și diminețile, poate și ele vor fi un pic mai răcoroase, prin Transilvania, prin vest, cu 2-3 grade, poate pe la Cluj, pe la Brașov chiar 1-2 grade la orele dimineții.  Acolo, și minimele și maximele cu 2-3 grade mai scăzute decât în mod normal”, a spus Robert Manta.

Vreme caldă de 1 mai

Pentru  minivacanța de 1 mai, veștile sunt îmbucurătoare, deoarece vremea va fi caldă în toată țara, cu temperaturi în continuă creștere.

Citeste si:  „Noi suntem familia lui.” Ce acuzații i-a adus Maria Tărchilă, sora lui Petrică Mîțu Stoian, lui Doru Gușman- kfetele.ro

Citeste si:  Printul William a rupt tăcerea în legătură cu presupusa relație amoroasa cu Rose Hanbury- radioimpuls.ro

Weekendul care vine și cu 1 mai, destul de bun, cu temperaturi normale, în creștere de la 16 la 22 de grade. Cel mai cald va fi pe partea de sud și de vest, deci Oltenia, Muntenia, Banat ne așteptăm să fie 21-22 de grade, poate chiar și spre 23 de grade aici pe Lunca Dunării  pe 1 mai. Deci, per total vreme bună pe weekendul de 1 mai și astea 2 zile mai răcoroase așa, dar ploile după ziua de azi că au fost așa destul de multe și vor mai fi până diseară se duc ușor ușor și vor rămâne din ce în ce mai puține”, a mai adăugat meteorologul.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si