De ce a fost amânat programul Rabla 2022
Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022 urmau să fie lansate vineri, 4 februarie, dar lansarea lor a fost amânată, a precizat joi Administrația Fondului pentru Mediu.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat joi că programele Rabla Clasic 2022 și Rabla Plus 2022 se amână pentru marți, 8 februarie, față de data anunțată inițial, 4 februarie. Amânarea este cauzată de întârzierea publicării în Monitorul Oficial a Ghidurilor de Finanțare pentru cele două programe.
Programul Rabla 2022 va fi lansat marți, 8 februarie 2022 și va veni cu o modificare substanțială față de programele Rabla de până acum.
Conform ministrului Mediului, Tanczos Barna, în programul Rabla 2022 ecobonusul ar putea fi majorat, iar cetățenii care își casează un autoturism mai vechi de 15 ani ar putea primi un bonus suplimentar, după modelul proiectului de succes din municipiul Sfântu Gheorghe.
Citeste si: Anunț important pentru șoferi: primești 6.000 de lei pentru mașina veche, fără să cumperi alta nouă
Programul "Rabla Clasic" din 2022 are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină veche casată, sau de 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate. Tichetul este utilizabil doar pentru achiziţia unei maşini noi cu noxe emise de maximum 160 g CO2/km în regim WLTP.
Pentru achiziţia unui autoturism nou se pot folosi maximum două tichete Rabla.
Citeste si: Un adolescent din Sibiu a intrat în comă după ce a fost accidentat de o mașină
Schimbare majoră în programul Rabla 2022. Proprietarii mașinilor mai vechi de 15 ani ar putea primi un bonus de 3.000 de lei în momentul casării. Jumătate din bani vor veni de la Fondul de Mediu și jumătate de la autoritatea locală.
Această nouă propunere vine ca urmare a promisiunilor României în fața Comisiei Europene de a scoate din circulație 250.000 de mașini mai vechi de 15 ani până în 2026.
Potrivit site-ului Primăriei Sfântu Gheorghe, programul Rabla de acolo se numește "Dăm valoare rablei tale".
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Municipiul Sfântu Gherorghe acordă solicitanților, conform HCL 72/2021, o sumă de 3.000 de lei pentru fiecare autoturism pentru transport de persoane cu o capacitate de 2-7 locuri, predat la un Centru autorizat de casare/colectare autovehicule.
O condiție a acordării acestui bonus este ca mașina să fi ost înmatriculată de cel puțin 10 ani în Municipiul Sfântu Gheorghe, și s-a aflat în proprietatea beneficiarului de cel puțin 3 ani. Solicitanții pot fi persoane fizice sau juridice care au domiciliul/sediul în Municipiul Sfântu Gheorghe.
La Sfântul Gheorghe, programul Rabla are ca scop eliminarea din trafic a autoturismelor uzate mai vechi de 10 ani, poluatoare ale mediului, care ocupă de cele mai multe ori domeniul public și așa supraaglomerat.
După modelul propus de autoritățile locale din Sfântu Gheorghe, solictanții nu trebuie să aibă restanțe de plată la bugetul local și să nu achiziționeze mașini mai vechi de 5 ani.
Beneficiarul programului de la Sfântu Gheorghe trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Suma de 3000 de lei este virată de către Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe în contul bancar indicat de beneficiar, în termen de 15 zile de la predarea de către acesta a certificatului care atestă casarea autoturismului, eliberat de Centrul autorizat de casare/colectare autovehicule.
În Sfântu Gheorghe sunt înmatriculate la această dată aproximativ 21.700 de autoturisme, dintre care mai mult de jumătate, adică peste 11.000, sunt mai vechi de 10 ani.
Citeste si: VIDEO| Un bărbat din Capitală a găsit peste 7.000 de euro uitați într-un bancomat
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Rabla 2022. Propunerea ministrului Mediului,
Tanczos Barna, ministrul Mediului, are o propunere inedită pentru români. Află ce trebuie să faci pentru a primi cei 6.000 de lei în schimbul mașinii.
Ministrul a transmis că are în vedere o nouă iniţiativă, benefică pentru șoferi. Românii care își vor duce la casat maşinile mai vechi de 10 ani vor primi o sumă de până la 6.000 lei, fără să fie nevoiți să își achiziționeze un autovehicul nou.
„Avem un exemplu implementat în Sfântu Gheorghe și a avut succes. Am propus această metodă, de a scoate din parcări mașini cu care nu se mai poate circula. A fost un bonus, în valoare de 3000 de lei. (…) Noi venim în sprijinul administrațiilor locale și în colaborare cu ei poate mai găsim și alte mijloace mai flexibile. Luni vom avea o întâlnire cu asociația municipiilor la care așteptăm reprezentanți de la comune și orașe, să găsim o formulă agreabilă cu autoritățile locale", a declarat Tanczos Barna.
Barna vrea să implementeze această măsură la nivel național, însă cu mici ajustări. Ministrul Mediului nu vrea să lase suma de 3.000 de lei, considerând că este una nesemnficativă, astfel că cere dublarea ei.
În 2021, programul a debutat pe 26 aprilie, moment în care prima de casare de la Rabla Clasic a fost majorată la 7.500 de lei, în timp ce șoferii care optau pentru un vehicul hibrid primeau în plus 3.000 de lei, cu 500 de lei mai mult decât în 2020.
Totodată, bonusul acordat pentru o mașină cu sistem GNC/GPL a crescut de la 1.000 la 1.500 de lei.
Cel mai probabil, și în 2022 Programul Rabla Plus va aduce un ecobonus de aproximativ 4.500 de euro pentru mașinile cu tehnologie plug-in hybrid și de aproximativ 10.000 de euro pentru mașinile 100% electrice.