De ce este bine să ai bani în buzunar în noaptea de Revelion. De unde vine această tradiție?
Din moși strămoși, oamenii respectă diferite superstiții în noaptea de Revelion pentru ca în noul an să fie feriți de toate relele și să aibă parte de belșug, reușite și noroc.
Author: Alina Raducu miercuri 30 decembrie 2020 , 10:09
În România, însă, superstițiile din noaptea de Revelion diferă de la o regiune la alta. La oraș aceste superstiții s-au mai pierdut de-a lungul timpului, dar la sate, oamenii respectă cu strictețe obiceiurile și superstițiile din noaptea de Revelion.
Ce trebuie să faci în noaptea de Revelion dacă vrei să îți meargă bine tot anul?
În unele regiuni ale țării, oamenii obișnuiesc să țină în buzunar o căpățână de usturoi pentru a se proteja de forțele răului pe tot parcursul anului.
Nici bucatele de pe masa de sărbătoare nu ar trebui alese în mod întâmplător. Se mai spune că în noaptea de Revelion ar trebui consumate preparate din pește, 12 boabe de struguri, iar carnea de pui ar trebui evitată. Se spune că peștele aduce noroc, iar cei care îl consumă în noaptea dintre ani se vor strecura cu mare ușurință printre probleme, în timp ce carnea de pasăre va atrage ghinionul și asta
pentru că la fel cum găina obișnuiește să scormonească pământul si îl arunce înapoi, așa va fi alungată și prosperitatea din locuință.
Pentru a avea parte de noroc, prima persoană care intră în casă pe 1 ianuarie trebuie să fie bărbat și să aibă părul brunet.
Pentru a permite anului vechi să iasă din casă și anului nou să intre, toate ușile și ferestrele ar trebui deschise la miezul nopții.
De ce este bine să ai bani în buzunar în noaptea de Revelion?
Tradiția spune că cei care își doresc să aibă parte de un an bogat trebuie să aibă în buzunar bani la miezul nopții, să scape de toate datoriile în ultima zi din an, iar în prima zi a anului să nu facă cheltuieli.
În plus, pentru ca norocul să fie e partea lor, în prima zi a anului nu ar trebui să ducă gunoiul, tradiția spunând că cel care va face acest lucru va alunga belșugul din casa sa. Boabele de grâu nu ar trebui să le lipsească oamenilor din buzunar în noaptea de Revelion, acestea fiind un simbol al norocului.
Tot în noaptea de Revelion se spune că fiecare persoană ar trebui să poarte o haină nouă sau roșie.
Acest obicei atrage energiile pozitive, potrivit calendarulortodox.ro.
Dorințele rostite în noaptea dintre ani, la miezul nopții, au șanse mari să se împlinească, motiv pentru care se spune că este foarte important ca fiecare persoană să își pună o dorință de Revelion.