"Bărbaţii sunt mai predipuşi decât femeile să acumuleze grăsime multă pe abdomen. În general, alimentaţia este crucială atunci când ne îngrăşăm, deşi de multe ori dăm vina pe altceva. Este adevărat că după 30 de ani nivelul de testosteron începe să scadă, la fel şi masa musculară, iar metabolismul încetineşte la bărbaţi. De aceea trebuie să fie atenţi la ce mănâncă. Sunt şi cauze genetice, burta se poate moşteni, dar o dietă echilibrată o poate elimina", spune nutriţionistul Eva Iorţan, pentru ziarul Adevarul.

" Sedentarismul este duşmanul oricui.

Ca bărbat, dacă stai acasă pe canapea fără să faci nimic, te vei îngrăşa. Nu este valabil doar la bărbaţi, însă aceştia mănâncă în general mai multe grăsimi decât femeile şi consumă şi mai mult alcool. Combinaţia dintre o friptură grasă, două-trei pahare de alcool, urmată apoi de odihnă la pat, duce clar la burtă “, mai spune medicul.

Burta nu este doar inestetică, dar şi un pericol mare pentru sănătate.

"Cu cât burta este mai voluminoasă, cu atât este mai periculoasă. Bărbaţii care au burtă vor avea probleme cardiace după 50 de ani, vor avea tensiune mărită, risc de diabet, dar şi colesterolul şi trigliceridele crescute. Burta este foarte periculoasă, mai ales că bărbaţii sunt de două ori mai predişpuşi decât femeile să facă infarct. Dacă aveţi burtă mare, ar trebui să fie un semnal de alarmă", mai spune specialistul.


Alimentaţia este foarte importantă. Pentru a scăpa de burtă, mişcare nu este suficientă. Trebuie mai întâi o alimentaţie corectă.

"Alimentaţia este sfântă. În primul rând nu mâncaţi după ora 19.00 şi mai ales nu mâncaţi friptură cu cartofi prăjiţi,urmată de două-trei pahare de vin sau una sau două beri. Nici mâncarea de tip fast-food nu este recomandată. Alcoolul îngraşă mult şi împiedică eliminarea grăsimilor din organism.
Eu îi sfătuiesc pe bărbaţi să mănânce bine dimineaţa şi la prânz, iar seara mai uşor, ceva gen peşte şi legume sau grătar. Pentru a scăpa de burtă trebuie să eliminaţi pe cât puteţi pâinea şi dulciurile. Nici băuturile acidulate, chiar şi ala minerală nu sunt bune deoarece balonează. Dacă vreţi să scăpaţi de burtă mâncaţi porţii mai mici. De asemenea, este foarte importantă să mâncaţi încet, nu să înfulecaţi pe nerăsuflate
", mai spune medicul.

"Pe lângă alimentaţie, mişcarea ajută şi ea mult, dar nu puteţi face sport şi apoi să mergeţi acasă şi să mâncaţi copios. Cea mai bună este alergarea uşoară, cam o jumătate de oră pe zi. Şi mersul la sală ajută, dar mai mult musculatura, nu dă jos burta dacă nu reglaţi şi dieta. Genuflexiunile de exemplu sunt mai bune ca abdomenele pentru a elimina grăsimea de pe burtă", mai spune medicul.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si