După moartea Zinei Dumitrescu, fiul acesteia a fost criticat pentru că în loc să ducă sicriul cu trupul mamei sale la cimitirul Bellu, acolo unde fosta creatoare de modă avea pregătit deja locul de veci, a ales să o incinereze. A făcut-o în cea mai mare discreție la Crematoriul Vitan Bârzești. Nici după această ceremonie, atacurile la adresa lui Cătălin Negreanu nu au încetat. S-a spus că a abandonat urna cu cenușa mamei sale la Crematoriu, imediat după incinerare.

De fapt, acest lucru nu se știe la acest moment și nici ce decizie va lua fiul celei care a fost supranumită ”mama Zina”. Asta pentru că, urna cu cenușa trupului incinerat nu este predată imediat familiei, ea necesitând o pregătire. ”Familia este așteptată câteva zile mai târziu să ridice urna, dacă dorește să o ia de la noi. Dar ea este ținută într-un loc special timp de 45 de zile”, au precizat surse din Crematoriu.

Ca și în cazul Zinei Dumitrescu, urna cu cenușa lui Sergiu Nicolaescu nu a fost ridicată imediat

Așa s-a întâmplat și în cazul lui Sergiu Nicolaescu, după incinerarea trupului marelui regizor, au existat diverse speculații legate de văduva acestuia. Și asta pentru că femeia plecase fără urnă după ceremonie. Dana Nicolaescu a dat un comunicat, câteva săptămâni mai târziu, în care anunța că a ridicat urna de la Crematoriu și că aceasta a fost depusă într-un loc de veci pregătit în Cimitirul Bellu.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Fiul Zinei Dumitrescu poate însă să lase urna la Crematoriu. Acolo, se află un fel de ”cimitir”, care se numește de fapt Columbar. Este o clădire cu trei etaje, cu un părculeț în mijloc.

Într-un reportaj realizat la Crematoriul Uman de B365.ro apar și imagini din camera specială unde sunt ținute urnele timp de 45 de zile și unde ard mereu candele, dar și din Columbar.

Fostele modele ale Zinei Dumitrescu au creat un altar în fața Casei de modă Venus

Fostele modele au creat un adevărat altar în fața Casei de modă Venus, acolo unde  Zina Dumitrescu  a conceput mii de creații și unde au avut loc cele mai faimoase prezentări de modă. Fetele Zinei Dumitrescu au depus numeroase coroane și lumânări în fața casei de modă.     

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: Horoscop de weekend, 23-24 noiembrie 2024: Gemenii au parte de reușite la care nici nu se așteptau. Săgetătorii au noroc la bani- radioimpuls.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

”Ce a putut să-i facă Zina Dumitrescu fiului ei s-o urască în halul acesta. Acest băiat, nu știu cu cine seamănă, deoarece mama lui era o femeie care iubea pe toată lumea, care s-a purtat atât de frumos cu toată lumea, cu modelele ei. Nu știu de ce s-a răcit așa de mama lui”,  a declarat Saveta Bogdan.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si