De la ce a pornit conflictul israeliano-palestinian. Ce au de împărțit în Fâșia Gaza
Conflictul israeliano-palestinian are rădăcini foarte adânci în istorie, iar Fâșia Gaza a devenit rana deschisă dintre evrei și populațiile arabe. Zeci de copii au murit nevinovați în conflictul armat din ultimele 10 zile.
Miercuri a fost a zecea zi de conflict armat între Israel şi palestinienii din Fâşia Gaza. Avioanele israeliene au efectuat noi sute de raiduri, iar tancurile aflate la graniţă au bombardat ţinte multiple din enclava controlată de Hamas. Militanţii palestinieni au continuat şi ei să lanseze rachete spre teritoriul Israelului.
O escaladare a luptelor dintre israelieni și palestinieni a determinat ONU să avertizeze despre riscul unui „război la scară largă”. Ultimele violențe au urmat unei luni întregi de tensiuni în creștere în Ierusalim, deși conflictul durează de zeci, chiar sute de ani, potrivit unei analize BBC News.
O rană adâncă de 100 de ani
Marea Britanie a preluat controlul asupra zonei cunoscute sub numele de Palestina după ce stăpânitorul acestei părți a Orientului Mijlociu, Imperiul Otoman, a fost învins în primul război mondial.
Țara era locuită de o minoritate evreiască și de o majoritate arabă. Tensiunile dintre cele două popoare au crescut atunci când comunitatea internațională a dat Marii Britanii sarcina de a înființa o „casă națională” în Palestina pentru evrei. Datorită unor conflicte ancestrale, arabii palestinieni au revendicat pământul și s-au opus mișcării de creare a statului Israel.
Între anii 1920 și 1940, numărul evreilor care au ajuns în Palestina a crescut, mulți fugind de persecuțiile din Europa și căutând o patrie după Holocaustul celui de-al doilea război mondial. Violența dintre evrei și arabi și împotriva stăpânirii britanice a crescut, de asemenea.
În 1947, ONU a votat pentru ca Palestina să fie împărțită în două state evreiești și arabe separate, Ierusalimul devenind un oraș internațional. Acest plan a fost acceptat de liderii evrei, dar respins de partea arabă și nu a fost niciodată pus în aplicare.
Crearea statului Israel în 1948
În 1948, incapabili să rezolve problema, conducătorii britanici s-au reatras, iar liderii evrei au declarat crearea statului Israel. Mulți palestinieni s-au opus și a urmat un război.
Trupele din țările arabe vecine au invadat teritoriul. Sute de mii de palestinieni au fugit sau au fost forțați să iasă din casele lor în ceea ce ei numesc Al Nakba, sau „Catastrofa”.
Până când luptele s-au încheiat într-un acord de încetare a focului în anul următor, Israel a controlat cea mai mare parte a teritoriului.
Iordania a ocupat terenuri care au devenit cunoscute sub numele de Cisiordania, iar Egiptul a ocupat Gaza.
Ierusalimul era împărțit între forțele israeliene din vest și forțele iordaniene din est. Pentru că nu a existat niciodată un acord de pace- fiecare parte a dat vina pe cealaltă- au fost mai multe războaie și lupte în deceniile care au urmat.
Fîșia Gaza, ocupată după un alt război
Într-un alt război din 1967, Israelul a ocupat Ierusalimul de Est și Cisiordania, precum și majoritatea înălțimilor Golanului sirian, Fâșia Gaza și peninsula egipteană Sinai.
Majoritatea refugiaților palestinieni și descendenții lor locuiesc în Gaza și Cisiordania, precum și în Iordania, Siria și Libanul vecin. Nici lor, nici descendenților lor nu li s-a permis să se întoarcă la casele lor- Israel spune că acest lucru ar copleși țara și ar amenința existența ca stat evreu, potrivit BBC.
Israelul încă ocupă Cisiordania și, deși a ieșit din Gaza, ONU încă consideră acea bucată de pământ ca parte a teritoriului ocupat. Israelul revendică întregul Ierusalim ca fiind capitala sa, în timp ce palestinienii revendică Ierusalimul de Est drept capitala unui viitor stat palestinian.
SUA reprezintă una dintre puținele țări care recunosc revendicarea Israelului față de întregul oraș.
În ultimii 50 de ani, Israelul a construit așezări în aceste zone, unde trăiesc acum peste 600.000 de evrei. Palestinienii spun că acestea sunt ilegale în conformitate cu legislația internațională și sunt obstacole în calea păcii, dar Israelul neagă acest lucru.
De la ce au pornit tensiunile din zilele noastre
Tensiunile sunt adesea mari între Israel și palestinienii care locuiesc în Ierusalimul de Est, Gaza și Cisiordania. Gaza este condusă de un grup militant palestinian numit Hamas, care a luptat de multe ori împotriva Israelului.
Israelul și Egiptul controlează strâns frontierele Fâșiei Gaza pentru a opri accesul hamas la arme și muniție.
Palestinienii din Gaza și Cisiordania spun că suferă din cauza acțiunilor și restricțiilor israeliene. Israelul răspunde că acționează doar pentru a se proteja de violența palestiniană.
Tensiunile s-au intensificat de la începutul sfintei luni musulmane Ramadan la mijlocul lunii aprilie 2021, cu ciocniri nocturne între polițiști și palestinieni. Evacuarea amenințată a unor familii palestiniene din Ierusalimul de Est a provocat, de asemenea, furia tot mai mare a populației arabe.
Pe ce teme nu se înțeleg evreii și palestinienii
Există o serie de probleme asupra cărora Israelul și palestinienii nu ajung la un acord. Printre acestea: ce ar trebui să se întâmple cu refugiații palestinieni, dacă așezările evreiești din Cisiordania ocupată ar trebui să rămână sau să fie înlăturate, dacă cele două părți ar trebui să împartă sau nu Ierusalimul și- poate cel mai dificil subiect dintre toate- dacă ar trebui creat un stat palestinian alături de Israel.
Discuțiile de pace se desfășoară de peste 25 de ani, dar până acum nu -a întrezărit o rezolvare a conflictului. Pe scurt, situația nu va fi rezolvată în curând, concluzionează BBC.
Comunitatea internaţională cere încetarea de urgenţă a focului şi promite ajutoare pentru civilii afectaţi. Niciuna dintre părţi nu pare să asculte apeluri internaţionale care cer încetarea focului în acest conflict care a făcut deja 60 de victime printre copii.