După vântul puternic care a creat mai multe pagube și după temperaturile extrem de scăzute pentru această perioadă, meteorologii anunță maxime care vor depăși 20 de grade Celsius. Vremea se încălzește și la munte, dar se vor semnala și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Citește și: FOTO/VIDEO- Iarna nu vrea să ne părăsească! Imagini incredibile din mai multe zone ale României, acolo unde iarna face legea, iar zăpada a acoperit tot

"Ziua izolat vor fi ploi slabe în vestul și nord-vestul teritoriului, iar din orele serii aria ploilor va fi în extindere în spațiul intracarpatic unde vor deveni moderate cantitativ și va ploua pe suprafețe mai mici și în sud și în est. La munte se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 9 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana. Spre sfârșitul intervalului, izolat se va semnala ceață și brumă", au anunțat reprezentanții ANM.

Citește și: VIDEO- Vremea se schimbă radical în țară. Sunt așteptate ploi, lapoviță și ninsoare

Zăpada a acoperit mai multe zone din țară

Vremea rea a revenit în România, acum, la mijloc de primăvară. Zăpada și vântul puternic au acaparat întreaga țară.

Chiar dacă suntem la finalul lunii martie și ne îndreptăm cu pași repezi către luna aprilie și implicit Paștele, iarna nu vrea să renunțe la România. Dacă românii aveau impresia că s-a terminat cu sezonul rece, ei bine, natura este de altă părere. 

Plăpumi groase de zăpadă s-au așternut în mai multe zone ale României.

Citește și: Ora de vară 2023 dată. Când trece România la ora de vară? Iată cum trebuie potrivite ceasurile!

Lacul Bâlea este unul dintre locurile afectate de „explozia” de zăpadă din ultimele ore. În imagini se vede cum totul în jur este alb și ninge ca în povești. Deși peisajul este unul cu adevărat uimitor și îți taie răsuflarea, unii oameni sunt de părere că, chiar și așa, primăvara ar trebui să-și revendice locul.

Ninsorile au pus stăpânire și pe orașul Cavnic din Maramureș. Chiar dacă peisajele nu sunt la fel de impunătoare ca cele de la Lacul Bâlea, iarna își face simțită prezența cu siguranță.

Citește și: Cod galben de vânt puternic. Rafalele depășesc 100 km/h

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

Citeste si: Ce pensie are Monica Tatoiu și pe ce cheltuie banii. “Eu nu le-am cu pusul deoparte. Nu stau la hoteluri de cinci stele. Merg la second-hand.”- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

 

 

 

 

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si