In articol:
UPDATE: Managerul Spitalului „Sf. Pantelimon” a declarat pentru Libertatea că își va depune demisia de onoare. „Nu sunt omul care să se agațe de funcție. Vă asigur că unitatea noastră a fost, este și va rămâne una de elită în sistemul medical din România.
Știrea inițială:
Ancheta declanșată la Spitalul Pantelimon din Capitală după morțile suspecte continuă. În acest context, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut în cursul zilei de miercuri demisia managerului și a directorului medical de la Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”.
„Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgenţă este esenţial pentru reuşita reformelor şi investiţiilor derulate de Ministerul Sănătăţii, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătății.
Ancheta de la Spitalul Pantelimon continuă. Autoritățile au făcut percheziții la locuințele mai multor angajați
Ancheta deschisă la Spitalul Pantelimon după ce 17 pacienți care erau internați la terapie intensivă au decedat în doar câteva zile, un angajat a făcut reclamații cu privire la ce se petrecea în unitatea medicală.
Miercuri dimineață, procurorii au făcut percheziții la locuințele mai multor angajați ai Spitalului Pantelimon. De asemenea, 4 cadre medicale au fost aduse la audieri, la sediul Serviciului Omoruri.
„În dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB- Serviciul Omoruri au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă 'Sf. Pantelimon' Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii”, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat de presă.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro