Un tânăr care vinde droguri a fost înjunghiat într-o mașină staționată în faţa unui bloc din zona Lujerului din București. Agresorul este un tânăr nemulțumit că primise droguri de slabă calitate, au declarat surse judiciare, vineri, pentru AGERPRES.

Citește și: Vapatul, mult mai nociv decât țigările normale. Descoperirile cercetătorilor confirmă acest lucru

Victima a fost rănită la cap şi braţul stâng.

Ulterior, traficantul a reușit să scape cu viaţă. „La data de 01.03.2023, în jurul orei 22,05, în urma unei discuţii telefonice cu victima, inculpatul, un bărbat în vârstă de 32 de ani, s-a deplasat cu un autoturism închiriat în apropierea blocului victimei, situat în zona Lujerului din sectorul 6 Bucureşti, iar când victima, un bărbat în vârstă de 36 de ani, s-a urcat pe locul pasagerului din dreapta faţă al vehiculului condus de inculpat, cel din urmă, aflat la volan, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în partea superioară a corpului, provocându-i multiple plăgi penetrante în zona capului şi a braţului stâng, cu care victima s-a apărat. După ce victima a fugit din vehicul, inculpatul a pornit în urmărirea acesteia înarmat cu acelaşi cuţit, iar în cele din urmă a abandonat urmărirea şi a revenit la autoturism, părăsind zona, fiind depistat ulterior în apropierea locuinţei sale. Inculpatul a aplicat multiple lovituri de intensitate ridicată, folosind un cuţit, vizând o zonă vitală a corpului victimei, acceptând că prin acţiunile sale poate provoca decesul, care nu s-a produs din hazard şi datorită manevrelor defensive ale victimei",
se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Bărbatul a scăpat cu viață

Dealer-ul a fost dus de urgență la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru îngrijiri medicale, având plăgi penetrante şi transfixiante în zona tâmplei stângi, a obrazului stâng, a braţului şi umărului stâng, starea sa fiind în prezent una stabilă.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Citește și: Milionara ucisă cu 17 lovituri de cuțit în baie. Motivul șocant pentru care nepotul ei de 19 ani a comis crima

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore. Procurorii au emis ulterior propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și: A câștigat 2,5 milioane de euro când avea 16 ani, dar mama ei i-a risipit toți banii pe haine și petreceri. Acum a luat o decizie radicală

În paralel, anchetatorii au în lucru în acest caz şi un dosar privind traficul de droguri.

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre starea ei de sănătate? „Întotdeauna există riscul să reapară.”- kfetele.ro

Citeste si: Suma colosală încasată de România la EURO 2024. Care sunt echipele de club din România care vor primi bani de la UEFA- radioimpuls.ro

Citește și: Semnal de alarmă împotriva consumului de droguri. Christian Sabbagh: “Ca să combați răul, trebuie să-l cunoști”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si