In articol:
- Marcel Ciolacu: "Vinovații trebuie să plătească!"
- Care este numărul real al deceselor cauzate de COVID-19 în România
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat azi că ministrul Sănătății se va prezenta luni, 17 mai, în Parlament ca să prezinte raportul preliminar privind decesele de COVID-19.
"Românii au dreptul să știe adevărul.
Citeste si: Bilanț coronavirus, azi 12 mai 2021. Câte cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Marcel Ciolacu: "Vinovații trebuie să plătească!"
Liderul PSD este nemulțumit de faptul că majoritatea din Parlament a respins înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind pandemia, dar măcar aflarea adevărului despre numărul real de decese cauzate de pandemie se poate face, potrivit PSD. "Au datoria morală să ofere răspunsuri, iar vinovații trebuie să plătească!", a mai precizat Ciolacu.
Șeful social-democraților a publicat și o machetă cu mesajele principale ale PSD pe acest subiect:
Citeste si: Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie- wowbiz.ro
Camera Deputaţilor şi Senatul au respins marți, în plenul reunit, cererea PSD pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind datele din perioada pandemiei.
Mai mulţi parlamentari PSD s-au strâns în faţa biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum "Nu ascundeţi morţii”, "Spuneţi adevărul”, potrivit Hotnews.ro.
Citeste si: Raed Arafat: "Nu suntem într-o stare de normalitate. O să vedem ce o să iasă în următoarele două săptămâni"
Care este numărul real al deceselor cauzate de COVID-19 în România
Potrivit raportului zilnic prezentat de GCS, de la debutul pandemiei și până în prezent au decedat 29.233 de români contaminați cu virusul SARS-Cov2. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 98 de decese ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat în urmă cu trei zile că există diferenţe între numărul de decese cauzate de Covid-19 raportate în Corona Forms şi alte baze de date de raportare, ea precizând că în această situaţie s-a ajuns printr-o sumă de erori umane.
„Conform datelor preliminare pe care comisia ni le-a pus la dispoziţie, cifrele sunt mai mari. Nu avem încă un raport final al comisiei, cu menţiunea că s-ar putea ca o cifră exactă să nu o avem în perioada imediat următoare. Da, există diferenţe între numărul de decese raportate în Corona Forms, baza de date care dă cifra oficială, şi alte baze de date de raportare”, a afirmat ministrul Sănătăţii, citat de News.ro.
Ioana Mihăilă a explicat de ce sunt atât de multe baze de date în care sunt raportate decesele de Covid.
„Ele au fost dezvoltate la momente de timp diferite în evoluţia pandemiei, atunci când ne referim la bazele de date, dar am început să colectăm date şi de la alte surse pentru a avea nişte chei de verificare a celor două baze de date. Aceste chei de verificare nu s-au potrivit cu niciuna dintre bazele de date, dar tind mai degrabă spre numărul mai mare de decese raportat în baza de date iniţială, în Alerte MS, baza iniţială de date unde decesele se raportează numeric decât în Corona Forms. Nu sunt rezultatele finale”, a precizat Ioana Mihăilă.