Vorbind reporterilor după discuţii la Berlin, ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, şi omologul său francez, Bruno Le Maire, au spus că sunt încrezători că un acord cu privire la Fondul european de redresare ar putea fi încheiat în curând, în mod ideal la un summit al UE luna viitoare. ”Este timpul să ne hotărâm, avem totul pe masă pentru a ne sprijini economiile şi cu cât mai repede cu atât mai bine”, a spus Le Maire.
Citeste si: Pandemia covid-19 nu dă înapoi, ci „continuă să accelereze”, avertizează OMS
”A avea economii puternice pe piaţa unică este desigur un avantaj pentru toţi membrii UE”, a adăugat Le Maire.
Le Maire a declarat că Germania şi Franţa au fost de acord că Fondul european de redresare ar trebui să plătească fondurile propuse, de cel puţin 500 de miliarde de euro, din 2020 până în 2022- şi nu până în 2024, aşa cum sugerează unele state membre.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Scholz şi Le Maire au discutat, de asemenea, cum ar putea fi salvate negocierile blocate privind impozitarea corporaţiilor la nivel global şi regulile fiscale internaţionale pentru marile companii digitale, după ce Statele Unite au renunţat la discuţii şi au provocat temeri legate de declanşarea unui nou război comercial.
Citeste si: Angela Merkel, anunţ de ultimă oră
Aproape 140 de ţări sunt implicate în discuţiile organizate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cu privire la prima reformă majoră a reglementărilor fiscale globale din ultima generaţie, care să le adapteze pentru era
digitală.
Scholz a spus că este încrezător că un acord în cadrul OCDE ar putea fi încheiat până la sfârşitul anului, în pofida anunţului Washingtonului că se va retrage de la negocierile privind taxarea serviciilor digitale.
Le Maire a arătat că acum depinde de Statele Unite să explice de ce Washingtonul a fost singura ţară care nu a susţinut propunerea comună a OCDE.
Citeste si: OMS, un nou avertisment către omenire! „Virusul continuă să...”