Marian Preda este rectorul Universității din București. După mesajul dur transmis de David Popovici, student în cadrul universității și olimpic medaliat cu aur la înot, rectorul a luat o decizie surprinzătoare.

După câștigarea aurului la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici s-a plâns de condițiile în care se antrenează în statul care îi laudă doar reușitele. Campionul român a tras un semnal de alarmă pentru a cere investiții în sportul românesc, amintind că el se antrenează într-un bazin vechi de peste 30 de ani, în condiții deplorabile. 

„Nu aș spune că e un miracol. În condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, pe australieni, care au condiții infinit mai bune ca ale noastre, au bazine să își pună și în cap, au toată infrastructura de care au nevoie, au absolut orice, centre de pregătire. Eu mă antrenez la Lia Manoliu, în același bazin în care am învățat să înot, la patru ani. De asta sunt așa bronzat, am urmele de ochelari, pentru că înot acolo în aer liber. În timpul iernii, când e frig afară, pentru că bazinul din interior de foarte mult timp se promite că se va face ceva, ne antrenăm într-un balon în care o persoană care nu-i obișnuită, în trei minute simte că se sufocă. În condițiile alea ne antrenăm noi, dar cred că se poate. Suntem puțini cei care excelăm în România.

În condițiile pe care le avem, trebuie să facem tot ce putem.

Oamenii obișnuiți pot face lucruri extraordinare. Ai spus că acum poate se va schimba ceva în legătură cu condițiile pe care le avem noi, sportivii, nu doar înotătorii. Nu se va schimba ceva dacă doar vorbim despre asta. Trebuie să se facă presiuni, să fie adus la cunoștință tuturor celor care se ocupă de așa ceva.

Trebuie să ne punem pe treabă.

În ultima vreme avem un campion olimpic din an în Paște. Mă bucur că am reușit să fiu eu, însă mi-ar plăcea să avem din ce în ce mai multe medalii. Să fim mai mult de trei oameni calificați pentru înot. Avem o delegație mare, de 103 sportivi, dar alte țări, mai mici decât noi, au mult mai mulți sportivi.

Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Acesta este un mesaj pentru toți politicienii care vorbesc despre asta. Trebuie să facem ceva. Vedem reacțiile tuturor oamenilor de la televizor, din funcții înalte, toată lumea se bucură. Dar, hai să ne bucurăm mai des”, a declarat David Popovici, pentru TVR.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Șoferii care încalcă regulile din Codul Rutier vor fi amendați pe baza imaginilor filmate din elicopter. Ce văd polițiștii pe camere- antena3.ro

Citește și: Premiile fabuloase oferite câștigătorilor de la Jocurile Olimpice. Țara care nu dă nimic medaliaților

David Popovici

[Sursa foto: Profimedia]

Rectorul Universității din București va construi un bazin de înot

Rectorul Universității din București a declarat că vor construi un bazin de înot. Declarația rectorului a venit după ce David Popovici a mărturisit că nu are un bazin unde să se poată antrena în condiții adecvate.

Rectorul universității a mărturisit, de asemenea, că planul de a construi un bazin este în proiect de peste un deceniu, dar a fost amânat din diverse motive. De această dată, însă, rectorul este dispus să finalizeze proiectul chiar dacă nu vor beneficia de ajutorul autorităților.

Citește și: Suma colosală pe care o încasează David Popovici după victoria de la JO 2024. România, în top 10 la nivel mondial în privința premiilor acordate pentru o medalie de aur

"Noi, la Universitatea din București, avem de peste 10 ani un proiect de constructie a unui bazin de înot în Grozăvești, în locul parcării din fața căminelor. L-am depus spre finanțare de atunci și a rămas 10 ani pe lista de așteptare; ni s-a spus că în București mai sunt bazine de înot (unde??!) așa că trebuie să se mai construiască și în țară (deh, interese politice locale și regionale!)

Pentru că nu s-a găsit finanțare timp de 10 ani am retras și am refăcut proiectul și îl avem acum din nou pregătit 100%, cu toate aprobările necesare pentru a fi depus din nou spre finanțare. Costă 6 milioane de euro. Probabil după licitație va mai scădea suma. Este mult? Oare merită cei 33.000 de studenți care au ore de sport obligatorii, sutele de campioni naționali la diverse sporturi și cei 4 bursieri speciali ai UB care sunt medaliați la competiții de înot europene, mondiale sau olimpice (inclusiv David) un astfel de bazin?

Citeste si: Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre discriminările de care a avut parte din copilărie. Cum le-a depășit vedeta? „Cioara a ajuns în vârful pomului și tu ai rămas cărăuș de ziare.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul de la RO-Alert care i-a dat fiori unui român din București: “Adăpostiți-va in beciuri, departe de geamuri, durata estimată 90 de min”- radioimpuls.ro

Citeste si: UPDATE. Incendiu uriaș în Maramureș. Preşedintele Consiliului Județean: Focarele fumegânde sunt aproape de lichidare- antena3.ro

Nu se poate ca universitatea la care învață un campion olimpic de înot excepțional să nu aibă un bazin de înot. Vom construi acel bazin chiar dacă autoritățile publice vor rămâne în continuare indiferente la solicitările noastre. Dacă instituțiile publice nu ne vor sprijini ne vom asuma noi costurile construcției. Nu va fi ușor, dar vom economisi la alte capitole, vom atrage sponsorizări și vom intra în normalitate cu forțele proprii ale Universității", a declarat Marian Preda, rectorul Universității din București, potrivit libertatea.ro.

Nicolae Ciucă consideră de asemenea, un proiect foarte important, construirea unui bazin de înot care să îndeplinească cerințele necesare. Într-o declarație, Ciucă a vorbit despre trecerea construirii unui bazin pe lista priorităților din București.

”Într-adevăr, în Bucureşti nu avem un bazin de înot care să îndeplinească cerinţele şi nici o sală polivalentă. Cred că Bucureştiul merită mai mult şi putem să discutăm acest lucru cu domnul primar, astfel încât să trecem pe lista de priorităţi dezvoltarea unor astfel de proiecte de infrastructură”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit stirileprotv.ro.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si