Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Educaţiei Naţionale, în contextul pregătirii anului şcolar 2019- 2020, MEN începe o serie de acţiuni de conştientizare, menite să crească siguranţa elevilor atât în perimetrul unităţilor de învăţământ, cât şi în exteriorul acestora.
Citeste si: Maria Ghiorghiu a văzut-o din nou pe Alexandra: ”Trăiește și e plimbată cu mașina”
"Astfel, odată cu începerea cursurilor şcolare, vor fi organizate activităţi şi ateliere de informare privind potenţialele pericole ce pot apărea pe traseul domiciliu- şcoală.
Totodată, sunt prevăzute activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, astfel încât profesorii să poată identifica potenţialele victime ale traficului de persoane din rândul tinerilor şi să le acorde asistenţă.
În cadrul programelor de orientare şi consiliere/dirigenţie şi activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, vor fi abordate cu prioritate teme referitoare la limitarea fenomenului violenţei şi bullying-ului, la formarea unor comportamente civice responsabile şi sănătoase în rândul elevilor şi tinerilor, la utilizarea în siguranţă a internetului, precum şi la educaţia sexuală.
Citeste si: Informaţii de ultimă oră. Au fost găsite cartela şi telefonul Alexandrei Măceşanu
"Ministerul Educaţiei Naţionale asigură elevii, pe această cale, că depune toate diligenţele pentru ca aceştia să poată beneficia de tarife reduse la transportul local în comun pe tot parcursul anului calendaristic, drepturi prevăzute şi de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare", mai scrie în comunicatul MEN.
Sursa citată menţionează că va continua implementarea şi extinderea activităţilor din proiecte dezvoltate în parteneriat cu instituţii şi organizaţii nonguvernamentale, pentru creşterea siguranţei elevilor în şcoală şi în afara acesteia.