Declaraţie pe propria răspundere revine: Este obligatorie pentru toţi elevii!
Ministerul Educației introduce două declarații pe propria răspundere, pe care vor trebui să le semneze părinții, elevii și profesorii, potrivit unui document trimis în toate școlile.
Author: Andreea Stoica miercuri 28 octombrie 2020 , 15:04
În aceste noi declaraţii pe propria răspundere atât cadrele didactice cât și elevii și părinții „se obligă” să nu înregistreze sau distribuie cursurile online și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni.
Declarația pentru elevi și părinți invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal, conform edupedu.ro.
Declaraţia pe propria răspundere pentru elevi şi părinţi
”Declarație
În condițiile desfășurării activităților didactice la nivelul unității de învățământ inclusiv prin intermediul tehnologiei și al internetului în conformitate cu dispozițiile din Legea Educației naționale cu modificările și completările ulterioare articolul 273 alineatul 3 înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.
Metodologia cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal aprobate prin ordinul 5545/2020, art 6”
„Subsemnatul, părinte/tutore legal al alevului înmatriculat în, mă oblig
să nu înregistrez prin nici un procedeu activitățile didactice și să nu le multiplic sunt nicio formă fără acordul cadrului didactic care conduce sau realizează activitatea respectivă
să iau toate măsurile pentru a preveni înregistrare activităților didactice sau multiplicarea înregistrărilor acestora în absența acordului cadrului didactic care conduce/realizează activitatea respectivă. Declar, susțin și semnez că am luat cunoștință de întregul conținut, precum și de prevederile articolului 326 din Codul penal privind falsul în declarații. Părinte …… Elev…..” Articolul 326 din Codul Penal prevede că „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art.
175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Articolul 326 din Codul Penal incriminează falsul în declarații sau înscrisuri față de un funcționar public sau față de o instituție în care lucrează un funcționar public.
Declaraţia pe propria răspundere pentru profesori
Profesorii, învățătorii și educatorii trebuie și ei să semneze o declarație asemănătoare:
„Subsemnatul, încadrat unde unitatea de învățământ, pe postul, mă oblig:
să nu înregistrez pe nici un procedeu activitățile didactice și să nu le multiplic sub nicio formă fără acordul…..
să previn înregistrarea activităților didactice sau multiplicarea înregistrărilor acestora în absența acordului…..”
Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei privind introdicerea declaraţiei pe propria răspundere
Motivarea ministerului pentru aceste declarații pe propria răspundere pe care trebuie să le semneze părinții, elevii și cadrele didactice este următoarea: „Ca o măsură suplimentară, pentru protejarea dreptului la imagine, atâta cadrelor didactice, cat și elevilor anexăm prezentei adrese o declarație-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice elevi și părinți. Acest document vine în completarea prevederilor metodologiei-cadru pentru desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal”