Atenție, șoferi. Proiectul care scumpește RCA-ul, publicat de Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanţelor a publicat pe site-ul propriu proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care vizează decontarea directă obligatorie între asigurătorii de RCA. Potrivit experților din domeniu, această decontare directă va duce la scumpirea polițelor de asigurare pentru șoferi.

Decontarea directă RCA. Teoretic șoferii vor avea un beneficiu cert din clipa în care legea se va schimba- ei se vor baza în totalitate pe firma cu care au încheiat polița RCA  și nu mai depind de asiguratorii celorlalți șoferi implicați în accident.

Decontarea directă RCA  înseamnă că asiguratul poate să îşi încaseze toți banii de la firma la care s-a asigurat Singura problemă va fi aceea că tarifele la asigurările obligatorii vor crește implicit- modificarea legislativă ar putea să vină la pachet cu o scumpire a polițelor RCA, cu aproximativ 10%

.

Ce prevede proiectul de decontare directă

Serviciul de asigurare de decontare directă RCA garantează persoanei prejudiciate posibilitatea de a se adresa asigurătorului la care aceasta are încheiată asigurarea RCA în vederea recuperării prejudiciului. 

Conform proiectului de OUG, primul asigurator își va recupa în totalitate sau în parte sumele achitate de la cel de-al doilea asigurator RCA, cel al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Citeste si: Ce se strică cel mai des în timpul iernii la mașină

Având în vedere interesul public general, evitarea riscului de concentrare a pieţei şi evitarea instituirii unei pieţe cu structură de monopol, prin transformarea decontării directe într-un serviciu de asigurare obligatoriu a fi contractat de către asigurat şi asigurătorul RCA" se urmăreşte creşterea încrederii asiguratului în propriul asigurător, prin faptul că acesta nu ar mai fi nevoit să se adreseze unui asigurător cu care acesta nu are o relaţie contractuală prealabilă", se menţionează în expunerea

de motive a proiectului. 

În aceste condiţii, teoretic, la alegerea asigurătorului propriu nu mai este avut în vedere ca principal criteriu de selecţie preţul asigurării ci alte criterii orientate spre calitatea serviciilor oferite, inclusiv în acordarea despăgubirilor. 

Decontarea directă va reduce termenul de acordare a despăgubirilor 

Un alt scop al introducerii acestui serviciu de decontare directă RCA este acela de soluţionare amiabilă a unui număr extrem de mare de dosare de daună de regres administrativ, în special de micşorare a costurilor de gestionare a acestora, dar şi reducerea termenului de

acordare a despăgubirilor.

Asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate verifică valabilitatea asigurărilor RCA ale vehiculelor implicate în accident prin interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, iar rezultatul interogării este opozabil ambilor asigurători.

decontare directa rca
Decontarea directă va reduce termenul de acordare a despăgubirilor 

"În limitele despăgubirii achitate, asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate este subrogat în toate drepturile acesteia împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului", mai scrie în proiect.

Penalități pentru firmele de asigurare RCA

Proiectul de OUG mai prevede că, după efectuarea plăţilor despăgubirilor de către asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate, acesta notifică asigurătorul persoanei vinovate cu privire la sumele achitate prin intermediul unei cereri de rambursare.

Citeste si: Impozitul auto 2021: Care sunt prețurile din anul acesta

Cererea de rambursare este însoţită de documentele pe baza cărora a fost stabilită răspunderea, s-a constata întinderea daunelor, a fost cuantificat prejudiciul, de actul prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor şi de dovada plăţii.

Asigurătorul RCA al persoanei vinovate va achita sumele datorate în termen de maximum zece zile de la data notificării cererii de rambursare.

În cazul în care nu îşi îndeplineşte sau îşi îndeplineşte defectuos obligaţia de plată, cu depăşirea termenului, inclusiv dacă diminuează nejustificat cuantumul despăgubirii, acesta va plăti penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire datorate sau la diferenţa de sumă neachitată.

Penalităţile se achită odată cu achitarea sumei asupra căreia acestea se aplică.

Proiectul de OUG poate fi consultat aici.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...