Close sidebar
Close sidebar

Defibrilatorul din ambulanţa SMURD care a sosit la Gyuri Pascu, ridicat de poliţiştii pentru verificări

Anchetatorii au ridicat, vineri, defibrilatorul din dotarea ambulanţei SMURD care a sosit la domiciliul lui Ioan Gyuri Pascu în urma apelului la 112 pentru a fi verificat în cadrul anchetei de moarte suspectă, au spus surse judiciare pentru News.ro.

,


DISTRIBUIE
acest articol

Defibrilatorul a fost ridicat împreună cu mai multe documente medicale întocmite de medicii de la cele două servicii de urgenţă chemate să intervină, respectiv SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti şi Ilfov. Urmează ca aparatul să fie supus unor verificări astfel încât să se stabilească dacă a funcţionat corespunzător.

Sursele citate au precizat că, vineri nu au fost făcute audieri în acest caz, urmând ca anchetatorii să stabilească ce persoane pot da detalii relevante anchetei în calitate de martor.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis, luni, după decesul lui Ioan Gyuri Pascu, un dosar în care se fac cercetări pentru moarte suspectă.

Actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit la vârsta de 55 de ani, luni dimineaţă, în locuinţa fostei sale soţii, din Bucureşti. În urma necropsiei făcute, la solicitarea familiei, la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", s-a stabilit drept cauză a decesului afecţiunea de cord de care suferea artistul, pe fondul diabetului preexistent.



După ce  jurnaliştii de la GSP au scris, miercuri, că Gyuri Pascu a chemat o ambulanţă cu două ore înainte de deces, în noaptea de duminică spre luni, iar medicul care a ajuns la locuinţa acestuia i-a pus diagnosticul de "atac de panică" şi i-a administrat o jumătate de fiolă de diazepam, Colegiul Medicilor, Ministerul Sănătăţii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti au început anchete în acest caz.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, joi, că medicul de la Serviciul de Ambulanţă nu i-a făcut o electrocardiogramă lui Ioan Gyuri Pascu şi există
suspiciuni că anumite chestiuni au fost privite superficial, precizând că trebuie văzut care era atunci starea pacientului şi de ce a decis medicul aşa. Raed Arafat a precizat că în cazul în care se sesizează că un pacient a făcut atac de panică, nu există o procedură foarte clar stabilită, deciziile privind actul medical fiind luate de medicii sosiţi la intervenţii.

Comisia de disciplină a solicitat Comitetului Director al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov reducerea cu 10 la sută, timp de două luni, a salariului medicului de pe prima ambulanţă care a intervenit în cazul lui Ioan Gyuri Pascu, întrucât
a mers la consultaţie doar cu una din cele trei truse medicale obligatorii şi nu a luat acordul scris al pacientului că refuză transportul la spital.

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI