UPDATE: Există posibilitatea desfășurării unei a doua runde de negocieri
„Părțile au identificat o serie de subiecte prioritare asupra cărora au fost conturate anumite decizii. Pentru ca aceste decizii să obțină niște oportunități de implementare în soluții logistice, părțile pleacă la consultări în capitalele lor.
Și părțile au discutat despre posibilitatea desfășurării unei a doua runde de negocieri în viitorul apropiat, la care aceste subiecte vor primi practică concretă de dezvoltare”.,
a declarat consilierului șefului administrației președintelui ucrainean Podolyak.
UPDATE: Condițiile impuse de Putin pentru un acord cu Ucraina: Controlul Rusiei asupra Crimeei să fie recunoscut oficial și demilitarizarea Kievului
Vladimir Putin i-a spus luni președintelui francez Emmanuel Macron că un acord cu Ucraina este posibil doar dacă Kievul este neutru, „denazistificat” și „demilitarizat”, iar controlul Rusiei asupra Crimeei anexate este recunoscut oficial, a spus Kremlinul, potrivit Reuters.
Pe de altă parte, Palatul Elysee a spus că Putin a ”confirmat disponibilitatea de a se angaja” să oprească atacurile împotriva civililor și a blocurilor din Ucraina, relatează AFP.
„Rusia este deschisă la discuții cu reprezentanții Ucrainei și se așteaptă ca (discuțiile) să ducă la rezultatele dorite”, se arată în comunicat.
UPDATE: Negocierile între Rusia și Ucraina s-au încheiat
Negocierile dintre delegațiile rusă și ucraineană s-au încheiat luni, după aproximativ patru ore de discuții.
Ucraina a cerut încetarea focului și retragerea trupelor ruse.
UPDATE: Kremlinul refuză să spună ce vrea la negocieri, Kievul cere un armistiţiu ”imedat” şi o retragere a trupelor ruse din Ucraina; întâlnirea are loc într-o reşedinţă a lui Lukaşenko de lângă Cernobîl
Kremlinul refuză să-şi dezvăluie poziţia înaintea negocierilor cu Ucraina, potrivit purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, în timp ce Kievul cere un armistiţiu ”imedat” şi o retragere a trupelor ruse, potrivit preşedinţiei ucrainene, relatează AFP.
”Nu voi anunţa poziţiile pe care le avem, etc. Negocierile trebuie să aibă loc în tăcere”, a declarat el în conferinţa sa de presă zilnică.
”Să lăsăm negociatorii să se instaleze”, a subliniat el.
UPDATE: Mesajul ministrului de Externe al Belarusului, Vladimir Makei
„Dragi prieteni, preşedintele Belarusului mi-a cerut să vă urez bun venit şi să vă punem tot ce este necesar la dispoziţie pentru discuţiile dumneavoastră, aşa cum am convenit cu preşedintele Zelenski şi cu preşedintele Putin.
Vă puteţi simţiţi complet în siguranţă aici. Aceasta este datoria noastră sfântă”, a spus ministrul de Externe din Belarus.
„Preşedintele Lukaşenko speră sincer că, în timpul discuţiilor de astăzi, va fi posibil să se găsească soluţii la toate întrebările acestei crize. Întreg poporul bielorus se roagă pentru asta. Orice propuneri, în ceea ce priveşte organizarea întâlnirii de astăzi, vor fi luate în considerare şi îndeplinite în mod absolut.
Aşteptăm cu nerăbdare rezultatele”, a mai adăugat el în fața celor două delegații.
UPDATE: Discuțiile dintre cele două delegații au început în Belarus
Negocierile dintre delegațiile Ucrainei și Rusiei au început cu puțin timp înainte de ora 13:00. Anterior, președinția Ucrainei a cerut „încetarea imediată a focului şi retragerea trupelor ruse”, potrivit unui comunicat.
UPDATE: Delegația ucraineană a ajuns la negocieri
Delegația ucraineană a ajuns în zona de negocieri de la granița Ucrainei cu Belarus pentru a discuta cu delegația din partea Rusiei, a anunțat în această dimineață președinția ucraineană.
Din delegația Ucrainei fac parte: ministrul Apărării, Oleksiy Reznikov, consilierul şefului Oficiului Preşedintelui Ucrainei, Mykhailo Podoliak, şi ministrul adjunct al Afacerilor Externe ale Ucrainei, Mykola Tochytskyi.
UPDATE: Delegația Rusiei este pregătită de negocieri
Consilierul prezidenţial rus, Vladimir Medinsky, conducător al delegației de la Kremlin, a anunţat că echipa sa este „pregătită pentru negocieri imediat după sosirea părţii ucrainene.
Agenţia de ştiri de stat rusă RIA-Novosti l-a citat pe Medinsky spunând că logistica din partea delegaţiei ucrainene a fost „foarte dificilă”, iar ora de sosire a fost amânată de mai multe ori.
Delegațiile celor două țări se vor întâlni lângă râul Pripyat, la graniţa dintre Belarus şi Ucraina. Președintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, i-a transmis liderului ucrainean Zelenski că totul se va desfășura în condiții de siguranță.
UPDATE: Ce a spus ministrul de Externe de la Minsk?
„În Belarus, totul este pregătit pentru a găzdui negocierile Rusia-Ucraina. Aşteptăm sosirea delegaţiilor”, este postarea de pe contul de Twitter al Ministerului de Externe de la Minsk.
UPDATE: Delegația din partea Ucrainei este în Belarus
„Delegaţia ucraineană este pe teritoriul Belarusului, în drum către negocieri”, transmite Nexta pe Twitter, citează News.ro .
„Nu este o amânare. Întâlnirea va începe dimineaţa. Motivul este logistica delegaţiei ucrainene”, a afirmat sursa citată de agenția TASS.
Delegația rusă, în drum spre locul discuțiilor
Consilierul prezidențial rus, Vladimir Medinski, a anunțat că delegația Rusiei a părăsit deja Minsk și se îndreaptă spre locul unde urmează să aibă loc discuțiile cu delegația Ucrainei.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat recent pe Telegram că a acceptat să discute cu Rusia și că urmează ca în aceste zile negocierile să aibă loc la frontiera Ucrainei cu Belarus, aproape de zona de excludere de la Cernobîl, după o mediere a președintelui belarus, Aleksandr Lukaşenko, cu care a avut o discuție telefonică.
Volodimir Zelenski este gata să negocieze
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a acceptat propunerea președintelui rus Vladimir Putin și este gata să negocieze pacea și încetarea focului, a declarat sâmbătă secretarul de presă al lui Zelensky, Serghei Nikiforov.
Ucraina a fost și este întotdeauna gata să negocieze pacea și încetarea focului. Este poziția noastră permanentă. Am acceptat propunerea președintelui rus", a scris el pe contul său de Facebook.
Volodimir Zelenski a acceptat propunerea lui Vladimir Putin
Potrivit lui Nikoforov, sunt în desfășurare consultări cu privire la locul și timpul negocierilor.
Cu cât discuțiile încep mai devreme, cu atât vor fi mai multe șanse de a restabili viața normală, a menționat el.
Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat mai devreme că Putin este gata să trimită o delegație la Minsk pentru discuții cu Ucraina. Mai târziu, el a spus că, ca răspuns la inițiativa de a purta discuții în capitala Belarusului, partea ucraineană a sugerat Varșovia ca un posibil loc de desfășurare și încă mai târziu a pierdut contactul.
Putin a declarat că nu există niciun fel de amenințări la adresa populației civile
Președintele rus Vladimir Putin a declarat într-un discurs televizat joi dimineață că, ca răspuns la o solicitare a șefilor republicilor Donbass, a luat decizia de a efectua o operațiune militară specială pentru a proteja oamenii „care au suferit abuzuri și genocid de către regimul de la Kiev timp de opt ani”. Liderul rus a subliniat că Moscova nu are planuri de ocupare a teritoriilor ucrainene.
Când a clarificat evoluțiile în desfășurare, Ministerul rus al Apărării a asigurat că trupele ruse nu vizează orașele ucrainene, ci se limitează la lovirea chirurgicală și la incapacitatea infrastructurii militare ucrainene.