Delta Dunării s-a transformat, în ultimii ani, într-o destinație din ce în ce mai solicitată pentru sărbătorile de iarnă. Așa că, în această perioadă e forfotă mare în hotelurile și în pensiunile din rezervație. Gazdele s-au asigurat ca totul să fie pregătit în cel mai mic detaliu, iar turiștii să se bucure de un Revelion de neuitat în tărâmul dintre ape. Mai ales că și vremea se anunță numai bună pentru explorat.

Clipe de neuitat în Delta Dunării

Natura, liniștea și frumusețea unică a Deltei îi atrage pe turiști ca un magnet. Locul nu-și pierde farmecul nici măcar iarna, așa că, unii dintre hotelieri au ales să țină ușile larg deschise pentru oaspeți, de sărbători.

Este și cazul acestui resort de lux din Jurilovca, unde toate camerele au fost rezervate din timp pentru noaptea dintre ani. Cu doar câteva ore înainte de sosirea invitaților, gazdele se asigură că totul este pregătit în cel mai mic detaliu.

Cele mai căutate camere, după bungalow-uri, au fost camerele premium. O astfel de cameră are o priveliște spectaculoasă și o terasă spațioasă către lacuri și canale.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO- Românii vor petrece Revelionul la mare anul acesta. Mai multe hoteluri sunt ocupate în totalitate

Vreme bună în perioada dintre ani

Temperaturile blânde, anunțate de meteorologi pentru vacanța de Revelion le oferă turiștilor avantajul de a explora rezervația în tihnă.

„Se pot face toate activitățile pe care le pot face și vara, exceptând piscina exterioară.

Organizăm plimbările cu barca pe lacuri și canale, plimbări cu ATV pe un traseu prestabilit și cu ghid. Se poate pescui pe locuri special amenajate pentru pescuit, plimbări cu caiacele, cu hidrobicicletele”, explică Raluca Militaru, Front Office Manager.

Când nu navighează pe apă, turiștii își pot ocupa timpul cu activități indoor sau, pur și simplu, pot alege să se relaxeze direct pe terasa generoasă a camerei. Cu o cafea aburindă în mână sau cu un ceai fierbinte, frigul aproape că nici nu se mai simte. Iar priveliștea către canalele mărginite de stuf este greu de descris în cuvinte.

Deloc de neglijat în Deltă este și gastronomia specifică. Turiștii pot savura delicioasele specialități pe bază de pește, așa cum se prepară doar aici: de la scrumbie afumată, știucă umplută și până la vestitul storceag. Toate vor fi la dispoziția oaspeților. Însă, pentru noaptea dintre ani, chefii bucătari au pregătit un meniu cu adevărat special: o fuziune între bucătăria internațională și cea locală.

Chef Loren Mănoiu ne descrie câteva preparate: „Avem pește. Papiotă din lup de mare cu sos făcut din homar. O ciupercă oyster, zucchini, conopidă mov. La felul principal avem piept de rață în crustă de piper, rulouri de legume în crustă de jamon, jeleu de sfeclă roșie, maioneză japoneză cu nero di sepia și ulei de mentă”.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Cei care aleg să petreacă Revelionul în Deltă vor avea parte și de o petrecere pe cinste în noaptea dintre ani. Oaspeții vor fi întâmpinați cu șampanie, vor dansa pe muzică live, iar, la miezul nopții cerul va fi luminat de focul de artificii. Programul artistic va fi completat de ansamblurile locale care au pregătit momente speciale de colinde și dans tradițional.

Citește și: Urări de Anul Nou 2023. Imagini frumoase cu ”La mulți ani”, artificii și pahare de șampanie


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si