In articol:
Preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi și-a anunțat încă de vineri plecarea sa din funcţie.
Citește și: Mesajul Patriarhului Daniel, în plin scandal al bătrânilor torturați: 'Iisus Hristos cunoaşte suferinţa fiecărui om'
”Dragii mei, am luat astăzi act de decizia domnului Prim Ministru de a fi destituit din funcţia de preşedinte al ANPDPD. Eu mă consider o persoană demnă şi un profesionist şi nu vreau sa comentez aceasta decizie. Pentru mine aceasta funcţie nu a reprezentat o sinecură şi nu am o miză politică.
Tot ceea ce am facut a fost să mă pun in sprijinul persoanelor cu dizabilităţi si să repun pe picioare o institutie care a pătimit atat de mult de-a lungul anilor. Au fost cel puţin cinci reorganizări sau desfiinţări succesive ale acestei instituţii în ultimii zece ani, fapt ce se răsfrânge şi în calitatea politicilor sociale din acest domeniu. Legat de situaţia tragică şi cele petrecute în serviciile sociale apărute în spaţiul public zilele acestea, doresc să vă spun că monştrii care au avut aceste comportamente faţă de persoanele cu dizabilităţi trebuie să suporte consecinţele legii.
Vă asigur însă că toate acţiunile noastre de control şi monitorizare au fost realizate cu profesionalism şi de echipe formate din oameni de înaltă calitate morală. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul şi îmbrăţişez comunitatea persoanelor cu dizabilităţi din România ”, a scris Tomescu pe pagina de Facebook.
Demisii în masă în urma scandalului ce vizează mai multe centre în care bătrânii erau supuși unor tratamente inumane
Vicepreşedintele instituţiei, Adela Crăciun, a fost demisă din funcție, iar Marcel Ciolacu a anunțat că nu avea avea milă pentru „ticăloşii” care au comis aceste fapte inumane.
Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro
Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro
Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro
Citește și: El este bărbatul care ar fi acoperit în acte ororile din dosarul ”azilul groazei”. Cine făcea parte din afacere
”Ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, un sistem corupt şi inert”, a mai spus liderul PSD.
Ministrul Muncii a anunțat că va discuta și cu reprezentanții cultelor pentru ca aceștia să se implice în problema persoanelor în cauză
Directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Cristina Elena Anton, a fost demisă în urma unei decizii luate de către ministrul Muncii.
Citește și: VIDEO| Primele măsuri în cazul azilelor groazei. Premierul Marcel Ciolacu: „Solicit autorităţilor toleranţă zero faţă de grupurile infracţionale care au jefuit aceste persoane total neajutorate”
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro
O comisie de disciplină va analiza modul în care a fost gestionat cazul bătrânilor din aceste centre ale groazei.