Denia din Miercurea Mare. În Miercurea Mare din Săptămâna Pătimilor se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte.

Denia din Miercurea Mare: Iată ce putem învăţa din Pilda femeii păcătoase şi a lui Iuda Iscarioteanul

Miercurea Mare este dedicată Tâlcuirii Evangheliei în biserică, la denie.

Aceasta face parte din momentele care îndeamnă la rugăciune şi meditaţie. Denia care se ţine seara de miercuri îl prezintă și pe Iuda, apostolul trădător şi, totodată, se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.

Tot Miercurea Mare este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post. Astfel, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), Miercurea Mare este una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţiile zilelor marcate ca „harţi” în calendarul ortodox.

Citeste si: Când se ţine post negru în Postul Paştelui 2022?

Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4).

Şi tot în această zi din Săptămâna Patimilor, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „ A zis: Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi.

Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).

Citeste si: Săptămâna Mare 2022: Tradiţii şi obiceiuri pentru perioada de dinaintea Paştelui

Denia din Miercurea Mare: Ce putem învăţa din Pilda femeii păcătoase şi a lui Iuda Iscarioteanul?

Denia din Miercurea Mare: Ce putem învăţa din Pilda femeii păcătoase şi a lui Iuda Iscarioteanul?

[Sursa foto: crestinortodox.ro]

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Potrivit evangheliilor, Iisus a petrecut ziua de miercuri în Betania, în familia prietenilor săi, Lazăr, cel înviat din morţi, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul.

„Pe când se afla Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir scump şi l-a turnat pe capul Lui, când şedea El la masă. Şi văzând aceasta ucenicii Lui, le-a părut rău şi au zis: Pentru ce s-a făcut această pagubă? Căci acest mir se putea vinde pe un preţ mare şi se putea da săracilor. Iisus, însă, înţelegând aceasta le-a zis: Pentru ce aduceţi supărare femeii? Că bun lucru a făcut ea pentru Mine. Căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea.

Aceasta, turnând acest mir pe trupul Meu, M-a pregătit pentru îngropare. Şi drept vă spun: oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în lumea toată, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei”. (Matei, 26,6-13).

Ce este bine să faci în Miercurea Mare?

Miercurea din Săptămâna Patimilor este ultima zi din săptămână în care se mai pot face treburi casnice.

În această zi este permis doar să se spele rufe și să se calce, dar și treburile câmpenești.

Potrivit tradiției creștine, cei care postesc în cea de-a treia zi a Săptămânii Mari vor fi protejati tot anul de către Sfânta Miercuri.

Citeste si: Rugăciune înainte de împărtăşanie

În Miercurea Mare este bine să te împaci cu oamenii cu care nu ai avut o relație tocmai bună în ultima perioadă.

Este bine să te rogi în Miercurea Mare.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Nu este bine să te enervezi, să arunci vorbe necurate sau să te superi pe ceilalţi.

În anumite regiuni din țară se obișnuiește, ca în Miercurea Mare, copiii să meargă cu colindul la asfințitul soarelui, la final primind ouă pentru a le înroși.

Citeste si: Sf. Gheorghe 2022: Pe ce dată pică în acest an sărbătoarea?

În această zi, femeile nu torc și nu cos, ci spală ferestrele pentru întâmpinarea sărbătorii de Paște.

Muncile la câmp sunt permise doar până marți, în timp ce în alte zone până miercuri.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si